Cartea de poezie a unui jurnalist seamănă cu sufletul lui pentru că indiferent ce ar încerca, jurnalistul nu poate fi rupt de adevăr, de realitate, de marile valori ale naţiunii şi nici de marile valuri ale istoriei naţionale.
În ochii jurnalistei care intitulează o carte „Lostriţa albastră” n-a fost nevoia unei explozii de suflet şi nici imaginea unei fiinţe acvatice rare, însă extrem de energice, ci un joc de lumină al timpului unde lucrurile sunt normale: „De pe colina mirosind a pâine/ Şi-a mure coapte date-n pârg/ Văd un copil suind prin grâne/ La piept cu o turtă de la târg” (Când amintirile mă cheamă). Maria Şerban Silivaş a fost o clipă, pentru că uneori viaţa omului se poate cantona într-un moment subtil, şi prin Gorj şi probabil că a fost impresionată de frumuseţea acestui mirific judeţ, la legăturile sale cu eternitatea. În „Legenda Sfântului Nicodim de la Tismana”, descrisă cu o acurateţe picturală, întâlnim pur şi simplu o legendă din care cităm ultima strofă: „În vuietul de vremi trecut-au ani în şir,/ Dar Sfântul şi minunile-au rămas/ Chiar astăzi la Tismana curge mir,/ Şi toaca bate-n noapte-al Liturghiei ceas.” Textele din cartea „Lostriţa albastră” sunt împărţite în 8 cicluri, fiecare dintre ele cu o tematică aparte, unele dintre ele legate de viaţă, altele legate de religie şi sărbători, altele legate de anotimpuri, însă toate unite sub o singură temă, aceea a sufletului care urcă şi coboară prin timp cu toate amănuntele vieţii. La o primă lectură, cartea lasă o impresie singulară şi în acelaşi timp o uriaşă stare de mulţumire pentru toţi cei care se simt aproape de poezie. O carte-document, o carte pentru care galaxia de valori are un loc aparte.
Constantin Bunilă
