Locuinţele noi bucureştene, mai ieftine cu peste 50%

346
Locuinţele noi din Dorobanţi, Siseşti-Străuleşti şi Băneasa au înregistrat anul trecut cele mai mari reduceri de preţuri, de peste 50%, în timp ce cele din Avitorilor-Kiseleff s-au ieftinit cel mai puţin, aceasta devenind şi cea mai scumpă zonă din Capitală, potrivit CB Richard Ellis-Eurisko (CBRE).

Astfel, locuinţele noi din zona Aviatorilor Kiseleff au preţuri cuprinse între 3.000-4.000 euro pe metru pătrat construit, faţă de 3.500-4.500 euro în 2008 , se arată într-un studiu al companiei de consultanţă imobiliară.
„În al doilea semestru al anului 2009, preţurile de vânzare pentru unităţile rezidenţiale noi au continuat trendul descendent, dar într-o proporţie mai mică, scăderile fiind cuprinse între 10 şi 20% faţă de primul semestru al anului. Comparativ cu perioada similară a anului 2008, reducerea preţurilor este semnificativă, fiind cuprinsă între 25-50%. Marjele de negociere au crescut comparativ cu perioada de boom a pieţei (2003-2008), fiind favorizaţi deţinătorii de lichidităţi”, se arată în raport.
În urma evoluţiei din 2009, preţurile locuinţelor din zona Primăverii s-au redus cu 22-42,8%, de la 3.500 – 4.500 euro/mp la 2.000 – 3.500 euro/mp construit, pentru cele din Herăstrău cu până la 33% de la 2.800 – 4.500 euro/mp la 2.000 – 3.000 euro/mp, iar în Dorobanţi cu până la 53%, la 1.500-2.500 euro/mp, faţă de 3.200-4.000 euro/mp în 2008.
În Centru scăderea a fost mai mică, de până la 25%, la 1.500-2.500 euro/mp de la 2.000-3.000 euro/mp. De asemenea, proprietarii au lăsat până la 50% la preţurile locuinţelor din Floreasca, acestea fiind disponibile la preţuri de 1.500-2.000 euro/mp.
Cele mai ieftine locuinţe, în Corbeanca şi Otopeni
Cele mai ieftine locuinţe noi se găsesc în schimb în afara Bucureştiului, în Corbeanca şi Otopeni, acestea pornind de la 700 euro/mp şi ajungând la 1.000 euro/mp, în scădere cu până la 36% faţă de 2008.
„Procentul ridicat de proprietari de locuinţe din România se va păstra şi pe viitor, de aceea, în momentul deblocării pieţei rezidenţiale, oferta de locuinţe de calitate superioară va fi insuficientă comparativ cu cererea potenţială. Pentru următoarea perioada, estimăm că preţurile de vânzare pentru unităţile rezidenţiale noi vor continua să scadă, dar într-o proporţie mai mică decât cea din 2009, pe fondul unei cereri cu disponibilităţi din ce în ce mai reduse”, susţin autorii studiului.
Şi chiriile au scăzut în 2009
În anul 2009 şi chiriile s-au diminuat, dar mai puţin, cu 15-25% pe segmentul ofertelor exclusiviste – penthouse, vile clasice în oraş, deoarece oferta de astfel de proprietăţi este limitată ca număr şi locaţie, în timp ce chiriile pentru apartamentele cu 1-3 dormitoare şi vilele noi construite în afara oraşului au cunoscut o reducere mai accentuată, de 20-40%, oferta fiind mai variată.
Selecţie realizată de Daniela Scafeş

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here