Lipsa de calciu, tot mai des întâlnită

247
lipsa de calciuAmeţelile, unghiile moi şi subţiri, încleştarea mâinilor, ochii care se zbat sau infecţiile fungice sunt doar câteva dintre simptomele lipsei de calciu. Deşi aceasta este o afecţiune de mult ori ignorată de un număr mare de persoane, lipsa de calciu trebuie tratată cu aceeaşi seriozitate cu care se tratează, spre exemplu, gripa.

Cel mai frecvent semn al lipsei de calciu reprezintă ameţelile. Acesta pot apărea din senin, când te ridici din pat, când mergi sau imediat după ce ai depus efort.
Lipsa de calciu poate afecta orice persoană, indiferent de sex sau vârstă.
Semne care ne avertizează de o eventuală lipsă de calciu:
Insomnie;
Spasmofilie;
Încleştarea şi amorţirea mâinilor şi a picioarelor;
Unghii moi;
Păr degradat;
Piele aspră;
Apariţia candidozelor;
Ameţeli repetate;
Contracţia musculaturii.
De obicei, lipsa calciului apare ca urmare a curelor de slăbire drastice, a evitării produselor care conţin calciu, din cauza menopauzei, a menstruaţiilor abundente, a naşterii şi a alăptării, a stresului şi a consumului drastic de laxative sau diuretice.
Ce măsuri ar trebui luate:
O vorbă din popor spune că este mai bine să previi decât să tratezi, aşa că iată câteva metode prin care poţi împiedica apariţia lipsei de calciu:
1 Consumă multe lactate – brânză, lapte, iaurt, caşcaval şi alte produse derivate din lapte. Având în vedere că piaţa oferă o mare varietate de astfel de produse, în mod sigur vei găsi ceva care să fie pe placul tău.
2 Introdu în alimentaţie cereale integrale – o porţie de cereale cu lapte conţine o cantitate consistentă de calciu şi vitamina D (care fixează calciul în oase) aşa că nu ezita să mănânci în fiecare dimineaţă, la micul dejun.
3 Consumă coaja de ouă – o metodă pe care bunicii noştri o foloseau pentru a trata lipsa de calciu: se pisează coaja unui ou fiert (eventual se poate folosi aparatul de măcinat cafea) şi se mănâncă câte o jumătate de linguriţă din praful rezultat, în fiecare dimineaţă, înainte de micul dejun. Praful de coajă de ouă se poate combina cu puţină miere şi scorţişoară pentru a avea un gust mai bun.
4 Stai la soare – cel puţin 20 de minute pe zi este recomandat ca pielea să ia contact cu soarele. În acest fel organismul tău va asimila mai multă vitamina D care are rolul de a fixa calciul în corp.
5 Mănâncă produse apicole: miere, polen, lăptişor de matcă, propolis etc.
Cristina Răscol

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here