Linie de haldă a UMC Tismana, oprită pentru ca minerii să joace fotbal în echipa SMEO

544

O linie tehnologică de haldă a Unităţii Miniere de Carieră(UMC) Tismana a fost oprită, vineri, la schimbul al doilea, timp de aproape patru ore, apărând acuzaţii că motivul s-ar fi datorat faptului că o parte dintre angajaţii care prestau aici ar fi fost nevoiţi să-şi părăsească locurile de muncă pentru a putea participa la o competiţie sportivă organizată la Târgu-Jiu de Complexul Energetic Oltenia(CEO). Mai exact, lucrătorii în cauză ar fi făcut asta deoarece sunt chiar fotbalişti în echipa unităţii miniere, ei trebuind să joace, în timpul serviciului, în competiţia pe unităţi, organizată de CEO în incinta Liceului cu Program Sportiv din Târgu-Jiu. Jucătorii sunt, în cea mai mare parte, membri ai Sindicatului Mine-Energie Oltenia(SMEO), sindicat apropiat administraţiei, acuză unul dintre liderii de sindicat din unitate, care spune că astfel fotbaliştii în cauză beneficiază de o mare toleranţă la acest capitol, motiv pentru care absenţa de la locul de muncă le-ar fi fost astfel motivată. Conducerea UMC Tismana neagă însă preţul plătit de jucătorii unităţii pentru a marca în poarta celor de la SE Turceni, directorul Nicolae Cilibiu spunând că fotbaliştii carierei ar fi jucat fotbal, vineri, în timpul lor liber şi nu în timpul în care erau pontaţi la locul de muncă. Cilibiu susţine însă că linia de haldă respectivă a fost totuşi oprită, vineri după-amiaza, dar nu pentru personalul lipsă, ci pentru că nu era necesară punerea acesteia în funcţiune.

La o linie tehnologică de haldă prestează, pe un schimb, în jur de nouă persoane. Activitatea nu se poate desfăşura cu jumătate din personal, fiecare absenţă a unui angajat periclitând activitatea de aici. Acest lucru a fost cunoscut şi de echipa care vineri trebuia să deservească linia tehnologică la abzeţerul trei din UMC Tismana, acuză unul dintre liderii de sindicat din unitate, salariaţii preferând însă să oprească tot procesul tehnologic, pentru ca o parte din grupul de lucru să joace fotbal în competiţia organizată de CEO, care beneficiază însă de sprijinul total al SMEO.
De altfel, chiar liderul de sindicat al SMEO de la UMC Tismana, Vasile Basarabă, este acuzat că ar fi participat, în timpul serviciului, la meciurile de fotbal de vineri, în competiţie evoluând şi echipa UMC Tismana, compusă şi din angajaţii de la linia oprită.

Linie tehnologică, în stand-by între orele 15.00-19.00
Prezenţa “în tribună” a liderului SMEO a fost încă o garanţie pentru minerii-fotbalişti că meciurile echipei unităţii sunt mai importante decât producţia la UMC Tismana. De altfel, niciun angajat al carierei nu neagă că activitatea abzeţerului trei a fost oprită vineri între orele 15.00-19.00, dar unii pun pe seama coincidenţei faptul că o parte dintre membrii echipei de lucru de aici au dat cu piciorul în minge, între timpul respectiv, la competiţia SMEO. “Cu siguranţă cele întâmplate vineri sunt cunoscute şi de către conducerea UMC Tismana care ar trebui însă, chiar şi acum, să ia totuşi o măsură cu cei vinovaţi. Asta chiar dacă absenţii din câmpul muncii au plecat pe bilete de învoire din unitate, ştiut fiind că, de fapt, se duc la meciul organizat de SMEO”, a declarat Iulian Păuna, preşedintele Sindicatului Lignitul Oltenia din cadrul UMC Tismana.
Liderul de sindicat susţine, în acest context, că pentru el şi pentru membrii săi nu se fac astfel de concesii, acceptate pentru cei din SMEO, dimpotrivă, membrii de la “Lignitul” se aleg chiar cu orele tăiate dacă participă, nu la fotbal, ci la şedinţele cu administraţia CEO.
“Mie mi s-au tăiat, în mod incorect, o oră de muncă pentru că am întârziat, fiind la şedinţa organizată, lunea trecută, la Divizia Minieră, pentru uniformizarea salariilor”, a subliniat Păuna, acuzând administraţia unităţii miniere că fraternizează, impus fiindu-i asta, cu sindicaliştii de la SMEO. “În momentul în care am cerut explicaţii pentru ora tăiată, şi am intrat la directorul carierei, l-am găsit pe liderul SMEO din UMC Tismana în biroul respectiv. Acesta încerca să negocieze singur grilele de salarizare pentru angajaţii agreaţi de el şi de SMEO, lucru care chiar s-a subliniat la discuţiile recente cu sindicatele de la SDM, că nu se va face”, a completat Păuna.

SMEO negociază pe sub mână!
“Deşi administraţia ne-a spus la şedinţele avute că se vor realiza întâlniri cu directorii şi liderii de sindicat al fiecărei subunităţi în parte, pentru a se discuta despre uniformizarea salariilor, la UMC Tismana lucrurile s-au înţeles diferit. Basarabă, liderul de la SMEO, a încercat astfel să negocieze, pe sub mână, măririle salariale doar pentru membrii agreaţi de această structură sindicală, nedorind transparenţă ori prezenţa la discuţii a liderilor de la celelalte două sindicate din unitate. Chiar m-a făcut pe mine mincinos, în faţa directorului carierei, susţinând sus şi tare că eu nu aş fi fost prezent la şedinţa de la SDM unde domnul Ion Ruşeţ a cerut transparenţă în toate discuţiile dintre sindicate şi administraţie, pe marginea echilibrării salariilor”, a completat Păuna. Acesta crede însă că majorările stabilite luni la SDM ar trebui să se facă cum doreşte administraţia şi nu cum vrea SMEO.

Cilibiu: “Linia a fost oprită pentru că au funcţionat excavatoarele pe cărbune”
Nicolae Cilibiu, directorul UMC Tismana, a dat, duminică, asigurări că nu a făcut şi nu face înţelegeri separate cu SMEO pe linia majorărilor salariale recent aprobate de CEO. “Negocierile nu se fac de către directorii de carieră. Ştiu doar că există o decizie recentă a Directoratului prin care se încearcă şi ca angajaţii cu salarii mici să fie aduşi la un nivel acceptabil de salarizare. Eu nu negociez şi nu am negociat cu niciunul dintre liderii de sindicat”, a declarat Cilibiu. Directorul carierei susţine, de asemenea, că nu este cazul să demareze vreo anchetă la UMC Tismana, deoarece oprirea liniei tehnologice, vineri, nu ar fi fost provocată de plecarea angajaţilor la fotbal. “Vă spun sigur că au funcţionat toate excavatoarele la noi. Adevărat, o linie de haldă nu a mers, câteva ore, dar asta pentru că erau în funcţiune excavatoarele pe cărbune şi nu a fost necesară pornirea ei. Fotbaliştii din echipa noastră erau în timpul lor liber şi pot remarca că au şi bătut, cu 2-0, echipa rivală a SE Turceni”, a conchis directorul carierei.

Vineri, la Târgu-Jiu, s-au jucat mai multe meciuri din campionatul de mini-fotbal organizat, în această perioadă, de către administraţia CEO. Competiţia este una anuală la care participă, în calitate de fotbalişti neprofesionişti, mineri şi energeticieni angajaţi ai companiei. În clasamentul actual, echipa UMC Tismana se află pe locul patru.
Anamaria Stoica

2 COMENTARII

  1. Frumos exemplul ceo pentru aceasta competitie. Lasati rautatile si admirati aceasta competitie care le face bine oamenilor din productie. Si ce daca era halda oprita ? F bine, ca si asa nu se vinde carbunele. Sau… Nu s-a vandut ca erau toti la fotbal ? Felicitari echipei umc tismana. Felicitari dlui cilibiu ca are asemenea salariati seriosi si motivati. O sa-si arate adevarata valoare in ultimul meci, cand vor fi campioni. FELICITARI BAIETILOR DIN TISMANA SI CELOR CE AU ORGANIZAT ! Asa, ca sa moara … Suparatii 🙂

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here