Limba

585

Nu! Nu va fi vorba de acel organ musculos mobil din cavitatea bucală, având un rol important în alimentaţie, fiind organul principal al vorbirii, ci de efectul sunetelor articulate specific oamenilor, prin care aceştia îşi exprimă gândurile, sentimentele şi dorinţele, prin cuvinte, pe scurt, de “cel mai mare poem al unui popor: Limba”, cum numea Lucian Blaga această minunată proprietate a omului, acest dar dumnezeiesc – Vorbirea.

Limba e vehiculul care transportă gândurile oamenilor către semenii lor. Aşa cum arată şi motto-ul citat, limba este cel mai primejdios dintre toate bucuriile ce au fost date omului, deoarece este un dar cu două tăişuri: primul fiind rolul pozitiv avut de limbaj în evoluţia popoarelor din punct de vedere cultural, ştiintific etc, ceea ce a dus la construirea civilizaţiei umane, la definirea omului în raport cu mediul înconjurător (şi nu doar cel apropiat, ci şi cel astral. “Dacă, cu ochii-n pământ celelalte animale se uită/ Omului chip înălţat dărui ca să privească spre stele”, scria Ovidiu). În al doilea rând, rolul negativ rezultă din faptul ca nu toţi oamenii “spun ce gândesc”. Poetul şi diplomatul sârb Ducici Iovan (1874-1943), scria în “Comoara împăratului Radovan” – o expunere a unor principii de epică, inspirată din clasicii antici greco-romani: “oamenii îşi fac unul altuia mai mult rău prin cuvinte decât prin fapte. Pe om îl supără mai mult ce a spus rău despre el, decât orice rău i-aţi făcut”.
De aceea omule, supraveghează-ţi cuvintele: ca să dai drumul unui cuvânt este mereu vreme; ca să-l iei îndărăt, niciodată!
Marele poet H. Heine scria “Săgeata nu mai aparţine arcaşului de îndată ce ea a fost slobozită din coarda arcului, iar cuvântul nu mai aparţine vorbitorului din clipa când a fost rostită!”
Aşa că: Atenţie! Creaţi obiectul muncii la o parte a presei care zile întregi va dezbate subiectul, învârtindu-l pe toate feţele. Omul trebuie să spună ce gândeşte, spre deosebire de ipocriţi care îşi ascund intenţiile sub haina cuvintelor.
Cele mai multe certuri, s-au chiar conflicte mai mari, se datorează faptului că oamenii nu-şi exprimă bine propriile gânduri, sau le interpretează greşit pe ale altora. Este adevărat că în multe situaţii “tăcerea e de aur”, dar are dreptate şi Sadoveanu când spunea că: ”Tăcerea este cuminţenia proştilor!”.
Legat de muţi, Aristotel spunea: “La omul necinstit, ca şi la câinele tăcut, nu vocea e de vină, ci tăcerea!”. Scriitorul englez Huxley (1894-1963), scria: ”Oamenii tăcuţi nu dau nicio dovadă de nepriceperea lor!”.
Legat de vorbăria goală, academicianul Moisil scria: “Nu oricărui şir de vorbe îi corespunde un şir de idei: vezi descântecele.” Descântecele de care noi, românii suntem sătui de 20 de ani, atât descântecele electorale, cât şi descântecele vrăjitoarelor fiind la mare faimă (apropo domnilor: De ce faceţi reclamă prin media scrisă şi televizată obscurantismului?)
În limbile tuturor popoarelor s-au scris nenumărate opere de beletristică, de stiinţă în toate ramurile. Omenirea a ajuns la stadiul ei de dezvoltare, în primul rând datorită posibilităţilor de a comunica prin vorbire. Şi dacă acum, în mileniul minunilor din domeniul comunicaţiilor, învăţarea unor limbi străine este necesară, să nu uităm nicio clipă “Testamentul” marelui Caragiale: “Traiască frumoasa şi cumintea limbă românească! Fie în veci pastrată cu sfinţenie această scumpă carte de boieri, a unui neam călit de focul atâtor încercări de pierzanie!”
… Şi dacă învăţarea unor limbi străine este în unele situaţii necesară, nimeni nu vă opreşte, dragi parinţi, să puneţi nume româneşti copiiilor, că avem o onomastică îmbelşugată şi frumoasă cum multe popoare nu au.
GH. Rădulescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here