Liga Pensionarilor din Gorj şi-a stabilit obiectivele pentru 2013

521

Membrii Ligii Pensionarilor Gorj s-au reunit ieri în cadrul şedinţei anuale. Întâlnirea a avut loc la sediul Muzeului Judeţean şi s-a bucurat de prezenţa unui număr important de persoane. Ca de fiecare dată, alături de vârstnici a fost şi viceprimarul municipiului, Aurel Popescu care i-a asigurat pe cei prezenţi la eveniment că autorităţile locale îi va sprijini în atingerea obiectivelor propuse pentru anul în curs.

Sala de şedinţe a Muzeului Judeţean Gorj a fost neîncăpătoare joi, când a avut loc şedinţa anuală a Ligii Pensionarilor Gorj. În cadrul şedinţei, pensionarii au stabilit şi obiectivele propuse pentru anul în curs. “În general urmărim întărirea relaţiilor noastre cu autorităţile locale şi cu şefii instituţiilor deconcentrate sau judeţene pentru a reuşi ca împreună să rezolvăm problemele ridicate de pensionari, pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii lor, pentru acordarea ajutoarelor materiale vârstnicilor nevoiaşi. De asemenea pentru apărarea drepturilor şi a demnităţii lor în societate. Am beneficiat de prezenţa la conferinţă a unor reprezentanţi ai instituţiilor publice locale şi chiar centrale, este vorba despre preşedintele executiv al Uniunii Generale a Sindicatelor din România”, a declarat Petre Rădulescu, preşedintele Ligii Pensionarilor Gorj. Crearea de noi filiale ale asociaţiei se află printre obiectivele de anul acesta.

Autorităţile locale, colaborează eficient cu Liga Pensionarilor
Viceprimarul Aurel Popescu a ţinut să adreseze câteva cuvinte vârstnicilor, prezenţi la eveniment şi i-a asigurat totodată pe aceştia de sprijinul lui. “Avem o colaborare foarte bună cu Liga Pensionarilor Gorj. Comunicăm şi colaborăm în continuare pentru ca activităţile noastre să fie cât mai fructuoase, cât mai bune şi să aibă rezultate pozitive. Primăria municipiului Târgu-Jiu şi Consiliul Local vor fi alături de dumneavoastră în continuare, încercăm şi facem tot posibilul să venim în sprijinul cerinţelor dumneavoastră, de altfel ideile pe care le-aţi avut de-a lungul timpului, punctele de vedere au fost foarte importante pentru noi şi în urma lor am luat decizii importante pentru viaţa comunităţii”, a precizat Aurel Popescu, viceprimarul municipiului.
Andrada Bărăitaru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here