Liderul PMP Băleşti acuză: Covorul asfaltic din Rasova, spart la o săptămână după turnare

452

Florin Papuc, preşedintele Mişcării Populare Băleşti, reclamă faptul că administraţia locală din comună face cu greu investiţii din bani publici pentru cetăţeni, dar pe care ajunge să le distrugă extrem de uşor şi contra cronometru. Acesta exemplifică o situaţie înregistrată recent chiar pe drumul din Rasova, artera fiind modernizată săptămâna trecută, aici turnându-se atunci un nou covor asfaltic. Din păcate, la nici o săptămână după finalizarea procedurii, angajaţii firmei care au prestat pentru această investiţie, mai exact a societăţii deţinute de patronul Restaurantului Fântâna lui Coşbuc, au început să taie bucăţi din asfaltul turnat. Nimeni nu a explicat localnicilor ce s-a întâmplat, oamenii fiind oricum nemulţumiţi de gropile apărute recent în artera nouă.

drum (1)“Acuz dirigintele de şantier pentru distrugerea drumului în cauză, dar şi administraţia locală pentru lipsa de transparenţă privind cheltuirea banului public. Nu se poate ca să torni asfalt de proastă calitate luni şi să îl decopertezi marţi. Sunt convins că lucrarea s-a făcut de mântuială, folosindu-se materiale de cea mai proastă calitate”, susţine liderul PMP Băleşti care anunţă că va cere explicaţii primarului şi consilierilor locali în viitoarea şedinţă a CL Băleşti. Şedinţa în cauză va fi organizată pe 27 noiembrie.
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here