Lider FNME: Președintele Consiliului de Supraveghere al CEO refuză un dialog pe problemele minerilor! Bobâlcă să ne spună pe cine supraveghează

643

Vicepreședintele FNME, Nelu Roșca, este revoltat pe președintele Consiliului de Supraveghere (CS) al CE Oltenia și pe conducerea Direcției Miniere a companiei, pe care-i găsește vinovați de situația actuală a mineritului și îi acuză de faptul că fug de responsabilitate. Roșca le-a adus la cunoștință, organismelor de conducere ale companiei energetice, în august, anul trecut, problemele cu care se confruntă aceasta, adică lipsa pieselor de schimb și a personalului din carierele miniere și avertiza asupra producerii unor pericole și accidente, însă lucrurile nu s-au schimbat de atunci.

 În urmă cu un an, liderul sindical de la Cariera Roșiuța, Nelu Roșca, a prezentat Consiliului de Supraveghere și Directoratului CEO, precum și Ministerului Energiei o informare despre condițiile de muncă din companie, despre ”lipsurile majore de piese de schimb și subansamble necesare desfășurării, în condiții normale, a activității de producție și a lipsei de personal din cadrul structurilor de producție, fapt ce atrage un grad ridicat de pericole și accidente tehnice”, iar acum acesta spune că nu s-a întâmplat nimic bun pentru mineri și pune tunurile pe președintele CS, Cornel Bobâlcă.

”Nu s-a îmbunătățit nimic, din contră, condițiile de muncă ale minerilor s-au agravat și, mai nou, nu văd rolul acestui CS. Pe cine supraveghează nu știu, că l-am sunat pe președintele acestui organ de conducere și nu răspunde, semn că nu e interesat de problemele din minerit și atunci îl întreb pe domnul Bobâlcă: să ne spună pe cine, sau ce, supraveghează? El nu e interesat să ia măsuri, deși au fost evenimente destul de grave în minerit, sunt probleme de ordin tehnic, o să vină sezonul rece și sunt taluze de 70 de metri care pun în pericol utilajele și o să vedem accidente tehnice de anvergură și dânsul e neinteresat. Omul ăsta refuză un dialog pe problemele minerilor. Sunt probleme, repet, și dumnealui trebuie să fie activ. O să iau măsuri sindicale, în perioada următoare, cât îmi permite legea, ca să-l facem activ”, a declarat liderul FNME.

Roșca: Îi consider vinovați pe cei din conducerea Direcției Miniere
Sindicalistul spune că cei care conduc Direcția Minieră sunt principalii vinovați pentru situația din carierele CEO și amenință că minerii vor opri lucrul ca să determine conducerea companiei să ia măsuri.

”După 40 de zile, din momentul în care am trimis acea atenționare, am avut o discuție cu cei cărora le-am adresat-o în care le-am solicitat să intervină pentru că lipsurile din cariere chiar ne îngrijorează. Discuția a fost destul de acidă și i-am întrebat dacă așteaptă accidente umane și tehnice. A trecut un an de zile și situația persistă. Îi consider vinovați pe cei din conducerea Direcției Miniere, că tot am văzut că ei vorbesc acum de stocurile de cărbune, fără să înțeleagă că, de fapt, cărbunele e o rezultantă. Ei trebuie să înțeleagă că exploatează, în primul rând, oameni, iar pe primul loc ar trebui să fie salariații și abia apoi alte lucruri. Evită, constant, să discute despre lipsa de personal și lucrul acesta mă revoltă. O să oprim lucru și o să-i obligăm să ia măsuri”, afirmă sindicalistul.

Sindicatele așteaptă să li se prezinte strategia de personal a CEO
Managerul CE Oltenia, Sorin Boza, a afirmat public, recent, că a fost finalizată, deja, strategia de personal la compania energetică, însă Roșca solicită ca documentul să fie prezentat și sindicatelor.

”Așteptăm să ne prezinte, și nouă sindicatelor, domnul Boza acea strategie de personal a companiei pentru a avea și noi un punct de vedere să putem observa dacă se dorește să se meargă pe o cale corectă în minerit sau nu, mai ales că legea îi obligă să ne informeze cu privire la organigramă. Este atributul dumnealor, dar trebuie să aducă și la cunoștința partenerilor sociali”, mai spune liderul de la Roșiuța.

Roșca e supărat pe președintele CS despre care spune că nu i-a mai răspuns la telefon, ceea ce îl face să creadă că nu-l interesează soarta minerilor.

”Lumea e tensionată și se uită cu deznădejde la ziua de mâine. Lucrurile acestea trebuie să înceteze odată pentru a le da încredere salariaților. Dar domnul Bobâlcă fuge de responsabilitate. Am avut o discuție scurtă cu el în sediul CEO și apoi n-a mai răspuns la telefon. Faptul că răspund de tot ce înseamnă zonă minieră, pe linie sindicală, consider vinovată de ce se întâmplă în minerit, conducerea Direcției Miniere, având în vedere că cei de aici trebuiau să facă o analiză cu necesar cu tot ce trebuie și să bugeteze, să informeze Directoratul, Consiliul de Supraveghere și Ministerul Energiei”, a precizat vicepreședintele FNME.
Claudiu Matei

 

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here