Liceu cu 20 de elevi, la Turburea

295

Localitatea Turburea va avea liceu din această toamnă. Acesta se va numi „Liceul Tehnologic Turburea” şi va avea o singură clasă unde s-au înscris deja 20 de elevi. Iar de anul viitor, edilul comunei, Ion Bârcă, spune că în toată localitatea pe care o conduce, va fi alimentare cu gaze naturale. Peste câteva zile va începe şi aflarea unui drum comunal. „Aceste lucruri nu ar fi fost posibile fără ajutorul parlamentarilor Scarlat Iriza şi Mihai Greblă”, este de părere primarul din Turburea.

Începând cu anul școlar 2013-2014, comuna Turburea va beneficia de un liceu la care vor putea învăța toți cei din comună, precum și cei din localitățile învecinate. Comuna Turburea a primit avizul din partea Agenției Române a Calității Învățământului Preuniversitar pentru a fi înființate clase de liceu. Noul liceu va funcționa în clădirea în care până în urmă cu câțiva ani funcționa Școala de Artă și Meserii și se va numi Liceul Tehnologic Turburea. „Suntem fericiţi că s-a aprobat proiectul cu liceul. Deja avem 20 de elevi înscrişi, care, din această toamnă, vor învăţa la Liceul Tehnologic Turburea”, a declarat Ion Bârcă, primarul localităţii Turburea. Mai mult decât atât, în incinta şcolii din comună, va fi realizat un teren de handbal.

Gaze naturale în toată comuna
Pe lista de priorităţi a primarului din Turburea se află şi extinderea cu gaze naturale în toată comuna. „Vom face o extindere cu gaze naturale de 17 kilometri. Avem deja 5 kilometri până acum, iar până la sfârşitul anului mai vrem să aducem gaze pe încă 4 kilometri. Sper să facem rost de bani, că toate sunt realizate din fonduri proprii. Ne mai trebuie cinci miliarde de lei vechi pentru cei patru kilometri. Iar când proiectul va fi finalizat, vom avea alimetare cu gaze naturale în toată comuna”, a mai spus Bârcă. De asemenea, peste două săptămâni, vor începe lucrări de asfaltare de drumul Poiana de Sus.

Sprijinit de Iriza şi Greblă
Însă toate aceste proiecte au fost realizate cu sprijinul a doi parlamentari. „Tot ce am făcut, am făcut sprijinit şi cu acordul deputatului Iriza şi senatorului Greblă. Mă întâlnesc aprope săptămânal cu dânşii”, a mai continuat primarul din Turburea. Pe viitor vrea să depună un proiect pentru canalizare în toată comuna. Nu a uitat nici bătrânii. În sediul cumpărat cu 4 miliarde de lei vechi, de la Petrom, vrea să facă un centru de bătrâni. Însă abia a achitat jumătate din sumă către furnizor, cealaltă parte de bani va fi plătită în 2014. Ion Bârcă spune că e mulţumit de tot ce a realizat până acum şi vrea să continue investiţiile pentru comunitatea pe care o conduce.
Ana Maria Catalinoiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here