Legende din satul Piscoiu

330

a 1Arhiva existenţei umane a acestei localităţi gorjeneşti de pe valea Amărăzuii poate să fie cercetată şi din legendele pe care oamenii locului le transmit de la o generaţie la alta. Numele satului Piscoiu din comuna Stejari vine de la o legendă care s-a transmis din tată-n fiu până astăzi.

Cei mai tineri, atunci când sunt întrebaţi de unde vine numele satului, spun că „de la un cioban cu oile”. Acest cioban a venit cu turma sa de pe muntele Negoiul şi s-a stabilit într-un pisc numit „Linie”. Pe locul unde se găseşte astăzi satul, erau păduri şi „luminişuri”, iarba crescând din belşug acolo, iar ciobanii erau atraşi de frumuseţea locului. Legenda spune că ciobanul şi-a iubit foarte mult oile, îngrijindu-le ca pe ochii din cap. Când i-a murit „mioara lui cea dragă”, a plâns mult, iar locul a purtat numele „Piscu oii”. Fiind transmis oral, din tată-n fiu, la începuturi necunoscându-se scrisul, a fost pronunţat Piscoi, mai târziu devenind, în documente, Piscoiu. Ştiinţific, este posibil ca numele satului să vină de la substantivul „pisc”(deal înalt), căruia i s-a adăugat sufixul „-oi”, acest augmentativ fiind caracteristic Munteniei şi Olteniei, iar denumirea „Piscoiu” să fie un antroponimic din lunga listă de cuvinte din zonă. O legendă spune că numele cătunului Voivoda vine de la un voievod care a vrut să construiască în acel loc o biserică. Voievodul a aruncat o săgeată de la răsărit la apus şi unde a căzut săgeata a zidit o biserică, lăcaş de cult care a fost reconstruit de curând prin strădania preotului Dumitru Frunză. Un alt informator spune că, înainte de anul 1759, pe locul care se numeşte astăzi Voivoda trăiau două surori. Pe una o chema Voivoda, iar celeilalte, uitându-i numele, oamenii au numit-o Sora. Voivoda s-a certat cu Sora, împărţindu-şi pământul în mod egal, terenurile numindu-se şi astăzi Voivoda şi Sora. Voivoda a construit pe terenul ei o bisericuţă. În alte legende, nume de cătune şi locuri vin de la familii care au locuit sau locuiesc acolo sau de la diferite întâmplări petrecute pe acele terenuri. Fostului sat Popeşti (până în 1926-Căpităneşti, care aparţinea de Cordeşti), inclus în 1926 comunei Piscoiu, i se spunea aşa de la numeroasele familii Popa, care locuiau acolo. Tot de la familii avem denumiri ca Bursuci, Bărbuţeşti, Chişamereşti, Budulani, Stăiculeşti etc. Dealul Creţu poartă acest nume de la boierul Creţu, care stăpânea aceste pământuri. O legendă spune că extravilanul Vieru se trage de la un porc mistreţ, vier; care a fost împuşcat , după multe eforturi, de fiul unei boieroaice, un căpitan cu faimă în zonă. Boiereasca sau Arghiloapa este un loc, numele trăgându-se de la o întâmplare cu un porc din turma boierului Arghip din Logreşti-Birnici.Legenda spune că turma boierului a trecut hotarul, intrând pe pământurile din Piscoiu în locul numit astăzi Poiana Scroafei. Nişte săteni din Piscoiu au împuşcat o scroafă din turmă pentru că le încălcase hotarul. Porcul a plecat speriat lăsând o dâră de sânge din Poiana Scroafei, a mers pe albia râului Horga, trecând prin nordul satului către Dealul Muierii. Cucoana Arghiloapa a poruncit administratorilor de pe moşia sa, care erau turci, ca locul peste care a trecut scroafa să fie al său. Astfel, toată partea de nord a satului Piscoiu a rămas sub stăpânirea boierească, numindu-se Boiereasca sau Arghiloapa. În legătură cu numele Cetate, legenda spune că localnicii, pentru a se apăra de turci, şi-au construit o cetate în care locuiau. Tot aici şi-au ascuns aurul şi argintul pe care îl aveau. Astăzi, în acel loc, Cetate, sunt numai nişte ruine. Istoria relevă faptul că , în august1806, Şerban Magheru, căpitanul poterilor din Gorj, într-o sângeroasă luptă la Piscoi, a produs mari pagube turcilor conduşi de turcul Bechir. În legătură cu locul numit Pirtea legenda spune că peste Piscoiu erau păduri dese, la vest de dealul Horgii locuind un haiduc Pintea (Pirtea), care îi prăda pe boieri, ajutându-i pe săraci. Despre locul numit Dealul cu Sania din nordul satului Piscoiu, legenda vorbeşte că pe acel loc exista o cârciumă. Când oamenii veneau să taie lemne din pădure, se abăteau pe la cârciumă să mai bea un pic, mai povesteau ce mai este prin Piscoiu, Logreşti-Birnici, Grădişte. La vale săniile erau trase de câini spre deliciul oamenilor care făceau mare zarvă, cântau, chioteau. O altă legendă aminteşte de boierul Aurică Dădulescu care ar fi îngropat un cazan plin cu monede de aur pentru că auzise că vor fi confiscate averile. Pe locul unde a îngropat cazanul, a plantat un scoruş, făcând şi un blestem şi anume că cine va descoperi comoara să construiască o biserică. Dacă nu, descoperitorul comorii era blestemat să moară. Comoara nu a fost descoperită nici astăzi, deşi unii spun că în noaptea de Sfântul Gheorghe văd cum joacă banii, dar, căutându-i nu i-au găsit. În jurul anului 1800, se stabileşte la Piscoiu, familia Dadu, care a venit din Argeş. Legenda spune că Dadu s-a aşezat în centrul satului, pe valea râului Amărăzuia. A tăiat pădurea, stăpânind o avere considerabilă. De o parte şi de alta a drumului care trecea prin faţa casei lui Dadu erau porţi din lemn. Dacă cineva trecea, pe drumul îngust care lega diferite case răzleţe din sat, trebuia să-i ceară voie lui boierului. I se da voie să treacă dacă trecea pe la cârciuma lui Dadu pentru a bea din ţuica acestuia. Trebuia să plătească două ţuici. Partea cârciumarului era turnată înapoi în butoi. Cei care deschideau porţile fără să-şi ceară voie erau biciuiţi de vătăşelul lui Dadu. În vremuri bune sau grele, locuitorii satului Piscoiu, învăţaţi cu munca de când se nasc şi până trec în împărăţia lui Dumnezeu se consolează, în clipe de repaus, pe lângă a asculta muzica populară, şi cu legendele auzite prin partea locului.

Profesor Gheorghe Sinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here