Legendă şi adevăr – Despre biserica din Drăgoeşti (III)

157

Cea mai mare sumă, după cum am spus, 4979, 70 lei se strânge în anul 1907, an în care începe şi construcţia bisericii. Donaţii se mai fac şi în următorii ani până în anul 19l4 după cum urmează: 19 08 – 8 49 lei, 1909-568,05 lei, 1910-166 lei, 1911-341,15 lei, 1912-662,60 lei, 1913-lo5 lei şi 1914 -1633,65 lei. Total 9730, 05 lei.

De reţinut că în anul 1913 fiind război, are şi satul un erou mort pe front, nu se strâng bani din sat numai din donaţii din Racoţi şi Peştişani. Din Documentul pe cere îl avem la îndemână, sumele donate de locuitorii acestor sate sunt mici, începând cu zece bani. Dacă suma nu este deosebită remarcăm totuşi osârdia celor care donează şi mulţumirile donatorilor inclusiv în zilele noastre. Tot în anul 1907, 37 cetăţeni din Brădiceni dăruiesc suma de 58,50 lei fiecare pe bilet de ofrandă separat, la care se adaugă Ionel Buligan cu 15 lei. Au mai dat şi în alţi ani dar sumele sunt mici fără mare importanţă materială dar nelipsiţi de importanţă morală. Rămâne cert că această biserică a fost construită de cetăţenii din Drăgoeşti spre mândria lor şi câţi vor mai veni în urma lor.
Valoarea donaţiilor: Dacă e adevărat că o pâine, mult timp valoarea de schimb se calcula în pâine pe aceste meleaguri, costa o băncuţă de un ban la 1904, cum îmi spunea bunică-mea, poate că exagera, locuitorii clin Drăgoeşti au donat un milion de lei noi sau vechi zece miliarde, la care se adaugă 803 kg de ţuică dăruite în 1907 şi 154 de oca de porumb. Şi aceşti bani nu de la mai mult de 120 de familii. Dacă ar fi să calculăm, repet, aceşti bani la numărul de familii ar însemna că fiecare familie a dat o sumă în medie de o sută de milioane vechi. Am exagerat puţin dar dintr-un calcul onest, preotul Ion Brâncuşi a donat după acte un echivalent de două sute de milioane de lei. Câte familii au la ora actuală o sută de milioane vechi pensie după o viaţă întreagă lucrată la colectiv, şi nu numai. Nu am reuşit să aflu cât costa un kg de ţuică pe vremea aceea dar asta demonstrează care era producţia de ţuică pe acele vremuri dacă numai într-un an le-a prisosit 303 kg de ţuică, sau în anul acela nu s-au a mai dus cu fructe cetăţenii din Drăgoeşti până la Dunăre. Pe vremea aceia, au mai prins şi alţii care trăiesc azi dealurile din împrejurimi, Capela, Stârcu, Zmida, Gruia, Bogdăneştii, Dealu Bâtrân, La Toma, Dealul Hobiţei erau plini de pruni şi vii. Şi mai demonstrează documentul că în acele vremuri satul Drăgoeşti era mult mai bogat cu aceleaşi moşii ca şi astăzi. Şi asta nu pentru că oamenii de azi ar fi leneşi. Poate că în medie sunt mai bătrâni… Mai sunt şi alte mărturii că dealurile erau pline de rod, vezi buţile de mii de kilograme în care bunicii noştri păstrau ţuica şi vinul şi de ce nu şi atâtea cazane de ţuică. Că vorba unuia mai bătrân, când se scurgea vinul umblau şi şoarecii beţi prin pivniţă din ce se scurgea pe lângă nelei. Desigur s-ar mai putea trage şi alte concluzii dintr-un “Chitanţier” de ofrande dăruite pentru “construirea din nou a Bisericii filiale Drăgoeşti cu hramul Sfântului Nicolae în Parohia Mămăroi Brădiceni, şi aş vrea nu în ultimul rând să menţionez importanţa şi dăruirea, meticulozitatea cu care s-a completat fiecare bilet de ofrandă de către Ion Gh. Anescu caligrafia deosebită… Ce carte se învăţa şi ce caractere se formau pe atunci la Şcoala Normală din Târgu-Jiu şi mult mai târziu după aceea, întrebaţi un grafolog care ar citi acest document. Mă opresc aici eu ceea ce am aflat eu, au să vină şi alţii care o să afle mai mult, le las plăcerea lor, dar este clar că o mână de oameni, cam o sută douăzeci de familii, după unii, (Paraschivoi, Popeşti, Ceolofani, Aneşti, Brâncuşi, Scafeş, Teleşti, Codiţă, Căpruciu Băluţoi, Ciocâltea, Moţa, Alani, Dăogaru, Cornia, Baros, Scăunaşu, Goga, Neicuţescu, Dragotă, Baltă, Renghea, Opran, Ungureanu, Ularu, Constantinescu, Căpitănescu, Niculescu, Buligan, Pau, Poenaru, Paicu şi alţii. Dumnezeu să le pomenească numele, iertat să fiu dacă i-am uitat. S-au unit şi prin munca lor au clădit această biserică, fala lor şi a satului, care mâine poimâine împlineşte o sută de ani. Şi care prin dania unor săteni, unii mai mult, alţii mai puţin, fiecare după inima lor, semn că mai este credinţă în Drăgoeşti (cu toate că satul a fost desfiinţat în 1968, a fost reparată şi renovată şi pictura reînviată în aceşti ani de noi cei care suntem încă prezenţi. În toată această perioadă 19o4-1919 cât s-a construit această Sfântă Biserică au avut loc şi două războaie şi au fost unii dintre ctitori care n-au mai apucat sfinţirea bisericii, Dumnezeu luându-i la El, s-a dus la Dumnezeu însuşi Ctitorul bisericii, Ion Brâncuşi, numele lor, ca şi al altor câţi mai sunt în Brădiceni şi în Drăgoeşti se leagă de această Biserică. Piramidele egiptene sunt o minune a lumii, la ele au lucrat milioane de oameni, ce zic eu, Feţi frumoşi care în basme se luptau cu zmeii, dintre câţi au stat cu mâinile goale la Podul Jiului, la Mărăşeşti, Oituz pentru România şi credinţa în Dumnezeu. Şi mai făceau şi dragoste şi copii ca să aibă urmaşi- Şi mai arau şi semănau şi toamna strângeau de pe câmp cât le dădea Dumnezeu. Numai cu mâinile lor şi cu ajutorul lui Dumnezeu au construit această biserică din Drăgoeşti, timp de 12 ani (1907-1919) spre lauda lor cât vor fi în urmă urmaşi. De aceea eu, azi, mă închin de fiecare dată când trec prin faţa acestei biserici, ca orice creştin, şi în gând mă aşez în genunchi şi iar mă închin întru pomenirea celor ce au fost aceşti Oameni, în vecii vecilor, AMIN!
Ion Căpruciu
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here