Legea Camerelor Agricole ar putea fi adoptată în următoarele luni

439
costel olteanuLegea Camerelor Agricole ar putea fi adoptată în Parlament în prima parte a acestui an, a declarat, ministrul Agriculturii, Mihail Dumitru.

„După apariţia acestei legi, sperăm ca organizarea serviciilor agricole la nivel local să fie pusă pe alte baze, pe parteneriatul între fermieri şi guvern, între minister şi organizaţiile de fermieri, aşa cum funcţionează peste tot în Europa”, a spus Dumitru. Ministrul Agriculturii a precizat că are promisiuni din partea parlamentarilor că actul normativ va fi finalizat. Camerele Agricole vor fi organizaţii neguvernamentale, de utilitate publică, non-profit, cu personalitate juridică, create în scopul de a reprezenta şi promova interesele populaţiei care derulează activităţi în agricultură şi producţie alimentară, dezvoltare rurală, pescuit şi acvacultură, silvicultură, îmbunătăţiri funciare, cercetare ştiinţifică de specialitate, fitosanitar, optimizarea exploataţiilor şi conservarea solurilor. În acest context, Costel Olteanu, preşedintele Uniunii Naţionale a Patronatelor cu Capital Privat din România (UNPCPR) a subliniat faptul că aceste ”Camere Agricole au fost înfiinţate prin legea reorganizării agenţiilor şi practic nu s-a făcut altceva decât o mutare de personal către o altă structură”, a declarat Costel Olteanu. Potrivit preşedintelui UNPCPR, Camerele Agricole ar trebui să fie în general ale producătorilor agricoli.

”Camerele ar trebui să fie un prim partener între minister şi agricultori”
În acelaşi timp Olteanu a subliniat faptul că ”aceste Camere Agricole ar trebui să fie un prim partener între Ministerul Agriculturii şi agricultori. Totodată, Camerele ar trebui să fie mai mult decât un organ consultativ, ci mai degrabă unul deliberativ în promovarea politicilor agricole româneşti şi europene în ceea ce priveşte agricultura. În acest fel s-ar produce o mai bună apropiere între decidenţii politici şi adevăraţii producători”, a mai spus Olteanu. Potrivit acestuia, din Camerele Agricole pot face parte orice producător agricol, persoană rezidentă în România.
„Agricultura este doar declarativ un domeniu prioritar”
În ceea ce priveşte situaţia actuală din agricultură, Costel Olteanu a atras atenţia asupra faptului că „în agricultură este jale mare”, în condiţiile în care ”o mare parte dintre măsurile de sprijin ale agricultorilor s-au pierdut pe drumul dintre minister şi Guvern”. ”Dacă din punct de vedere al precipitaţiilor stăm bine, trebuie ştiut faptul că sunt foarte multe zone în care gerul a distrus mare parte din culturi. În plus, deocamdată nu este rezolvată problema accizei la motorină, sunt mari probleme cu întârzierile la plata subvenţiilor pentru carne şi lapte. La pasăre a dispărut de tot subvenţia, drept dovadă preţurile mai mari din magazine. Astfel că deşi declarativ toată lumea spune că agricultura este un domeniu prioritar, situaţia actuală ne arată că lucrurile nu stau chiar aşa”, a atras atenţia preşedintele UNPCPR.
Selecţie realizată de DANIELA SCAFEŞ

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here