Lector universitar doctor de la UCB, judecat pentru delapidare

297

Viaţă grea pentru un cadru didactic de la Universitatea Constantin Brâncuşi din Târgu Jiu, după ce procurorii de la Parchetul Local au întocmit pe numele său un rechizitoriu cu acuzaţia de delapidare. Acuzaţiile vin după ce reprezentanţii firmei a cărei contabilitate o ţinea Carina Elena Stegăroiu au formulat plângere pentru că din contabilitatea societăţii ar fi dispărut sume mari de bani, care ulterior au fost găsite în conturile inculpatei.

Prejudiciul calculat de anchetatori este de peste 164.000 de lei, deşi păgubitul zice că suma ar fi şi mai mare. Femeia a fost reclamată în cursul anului 2011 de comiterea faptelor respective, în luna noiembrie a anului respectiv fiind reţinută pentru 24 de ore, instanţele de judecată neemiţând pe numele său mandat de arestare preventivă. Anchetatorii au constatat pe parcursul cercetărilor că Stegăroiu, care este şi expert contabil, a falsificat semnături ale administratorului firmei sau s-a folosit de cecuri în alb semnate de acesta „pe încredere”. Diferite sume au fost ulterior transferate din conturile societăţii păgubite în cele personale sau ale unor rude ale femeii, precum şi în cele ale unei alte firme pe care aceasta o deţinea împreună cu rudele sale. Din rechizitoriu reiese că prima sumă delapidată a fost de 400 de lei, dar ulterior valoarea acestora a crescut, ajungând şi la 15.000 de lei. Patronul păgubit a încercat o înţelegere amiabilă cu cea căreia îi dăduse pe mâini toţi banii firmei sale, dar, după câteva zile femeia a început să îşi vândă din bunuri şi, astfel, atunci când a început oficial ancheta Poliţiei, în proprietatea sa se mai afla o simplă remorcă, destul de ieftină, Stegăroiu reuşind astfel să evite să îi fie pus sechestru pe casă, maşină şi alte bunuri. Dosarul său va fi judecat la Judecătoria Târgu-Jiu, din acesta fiind disjunsă o altă cauză penală, care îi vizează însă pe trei colegi experţi ai acesteia. Cei trei au încercat pe parcursul cercetărilor să o scoată basma curată pe Stegăroiu, dar probele au fost atât de evidente că procurorul de caz a cerut Poliţiei să înceapă cercetări cu privire la cei trei sub acuzaţia de mărturie mincinoasă.
Gelu Ionescu

L-a prejudiciat pe afaceristul Ţârcă
Poliţiştii au reţinut-o în noiembrie 2011 pe Carina Stegăroiu pentru 24 de ore, aceasta fiind acuzată că, în calitate de director economic al firmei SC Gastrom Group SRL, a prejudiciat această societate cu 170.000 de lei. Lectorul universitar a fost audiat de procurori şi prezentat instanţei de judecată, care a decis ca aceasta să fie cercetată în libertate, cu obligația de a nu părăsi localitatea pe o perioadă de 30 de zile. Carina Stegăroiu nu este novice la astfel de infracţiuni, pe parcursul ultimilor ani ea escrocând şi alţi afacerişti. Aceasta era suspectată că, în calitate de director economic, a prejudiciat firma la care lucra, SC Gastrom Group SRL Târgu-Jiu, aparţinând afaceristului preferat al Ministerului Apărării Naţionale, Nicolae Ţârcă, cu suma de 170.000 de lei. „Din cercetările efectuate până în prezent, ofiţerii de investigare a fraudelor au constatat că, în perioada iunie 2010 – iulie 2011, suspecta, în calitate de director economic al unei societăţi comerciale din municipiu, prin falsificarea unor ordine de plată către diverşi furnizori, şi-a însuşit, în mod repetat, diverse sume de bani pe care le-a transferat în conturile personale. Prejudiciul total provocat astfel firmei la care lucra a fost estimat la suma de 170.000 lei.”, declara la acea vreme purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, Daniel Tică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here