Lecția despre Brâncuși (XVII)

1042

Am transcris pentru cititorii interesați ai ziarului nostru, într-un serial de patru episoade, cel mai frumos poem în proză scris vreodată de un poet român și dedicat sculptorului Constantin Brâncuși. El poate deveni cu adevărat cel mai bun și mai la îndemână manual după care, în școlile noastre, s-ar putea preda întâia lecție de geografie despre bogățiile încă ținute „departe de lumea dezlănțuită”, lume care sufocă de-o vreme și județul nostru. Dar textul lui Marin Sorescu poate fi considerat, la o adică, și cel mai la îndemână „curs scurt” despre viața și opera lui Constantin Brâncuși, adevărată „cărticică roșie” la purtător, necesară mai ales brâncușologilor arondați ocaziilor festive de tot felul, bine justificate financiar și juridic și încheiate pantagruelic. Cu ce rezultate?
„A existat numai o țară frumoasă / La o margine de mare / Unde valurile fac noduri albe / Ca o barbă nepieptănată de crai. / Și niște ape ca niște copaci curgători / În care luna-și avea cuibar rotit… // Și pentru că toate acestea / Trebuiau să poarte un nume, / Un singur nume, / Li s-a spus”… poate chiar Brâncuși.
Poate? (v.v)

Brâncuși fără sfârșit
 
 „Prietenii lui au fost: a) În timpul vieţii: pictori, scriitori, ţărani, oameni de toată lumea. b) După moarte: aceiaşi, dar alţii. c) În prezent: eu şi restul lumii.
Nimic nou despre Brâncuşi în acest inventar. Numai că mai pe scurt. Ceea ce mă consolează e că şi Brâncuşi a spus pe scurt în sculpturile sale ceea ce poporul român făcea de două mii de ani”.

Inventar
De origine română şi de profesie sculptor. A murit la Paris la 16 martie 1957. Avea 81 de ani, o barbă de dumnezeu şi conştiinţa împăcată. Şi-a lăsat prin testament atelierul naţiunii franceze.
Atelierul a fost adăpostit de muzeul de artă modernă din Paris, îndeplinindu-se, astfel, ultima dorinţă a artistului.
În timpul liber – de profesie casnic.
Invita prieteni la o mămăligă. În privinţa aceasta semăna cu Kant. Filosoful din Konigsberg prepara şniţele, supunându-şi musafirii la probele raţiunii pure şi practice. Le făcea apoi critica puterii de judecată şi până la desert îi trecea de câteva ori prin aporii.
Gorjeanul mesteca iute mămăliga şi vorbea în proverbe româneşti: „Lupul are ceafa groasă că-şi găteşte singur masă”, „Perla stă la fundul mării şi mortăciunea pluteşte deasupra”; „Îmbucătură mare să-nghiţi şi vorbă mare să nu zici”; „Sau taci, sau zi ceva mai bun decât tăcerea”. Încheind poate astfel: „Câte le zice omul sunt toate vorbe”.
Se scuza hâtru pentru unele lipsuri din atelier: „Când aveam cu ce, n-aveam în ce, şi când am în ce, n-am cu ce”. Printre invitaţi va fi fost şi Prinţesa X din stirpea lui Napoleon.
Colecţionarul John Quin i-a achiziţionat cel mai mare număr de lucrări: 25. A plătit pentru toate acestea vreo 21.000 de dolari. Negresa blondă II a fost achiziţionată recent, în urma unei licitaţii publice la New York, cu 750.000 de dolari. Cel mai ridicat preţ cu care s-a vândut vreodată o statuie! Aflând, Brâncuşi s-a întors în mormântul său din Montparnasse. Colecţionarul său s-a întors şi el în mormânt, dar în direcţie opusă. Şi-a vândut, în prima tinereţe, partea de pământ din Hobiţa. „Moşia” nu i s-a părut rentabilă. Înainte de asta, a adunat însă de pe ea toţi cocoşii, păsările măiestre, vrăjitoarele. Şi spaţiul de deasupra pământului, aerul, lumina locului.
Sărac, sărac, dar de la o vreme a început să facă şi cadouri.
Lui John Quin i-a dăruit două sculpturi. Statului francez – atelierul cu tot inventarul. Românilor – întreaga sa viaţă şi numele. A lăsat în ţară operele de tinereţe. Complexul monumental de la Buzău. Complexul monumental de la Târgu Jiu. Încă multe alte sculpturi.
Exegetul american Sidney Geyst face o lista de 204 lucrări. Barbu Brezianu, ne informează că inventarul operei brâncuşiene este totuşi mai mare. El însuşi a venit în ultimii ani cu numeroase descoperiri şi precizări.
La operele de sculptor să adăugăm desenele, la care ţinea mult. Portretele lui Joyce. A ilustrat versuri de Voronca şi Fundoianu. Există la Bucureşti un caiet de schiţe.
Brâncuşi era mic de statură. Bolnăvicios.
Pe domnişoara Pogany chiar a iubit-o. De altele s-a îndrăgostit mai în fugă, fiind şi extrem de ocupat. Mulţi vizitatori la uşă. Picasso, Apollinaire, Paleolog.
Fuma. Spre bătrâneţe a trebuit să suporte chiar o dezintoxicare tabagică.
A călătorit în străinătate.
Numele „Brâncuşi” – spune V. G. Paleolog – a fost găsit scris pe un stâlp funerar din Dacia.
Brâncuşi şi Maria Brâncoveanu (Contesa de Noailles), originară din Romanaţi, semănau ca „fratele cu sora” – spunea Petre Pandrea. Rădăcina numelui este comună.
„Ce-o fi văzut la M-lle Pogany care era bulbucată?! Şi n-avea pic de talent. Nu i-aţi văzut autoportretul? Mă mir că a lansat-o” (O voce de pe stradă).
Pe Brâncuşi l-au imitat mulţi. Unii, detestându-i opera (aşa se întâmplă cu imitatorii slabi).   Alţii recunoscându-i geniul. În primul caz, sculptorul Arp, în cel de-al doilea – Henry Moor.
De la el  a învăţat sculptură Modogliani. Credea în dumnezeu, dar nu cine ştie ce.
E drept că a cântat în strană la Biserica română din Paris, când era student, dar asta nu înseamnă încă o vocaţie mistică. Pentru că tot pe atunci spăla şi vase la restaurante, deşi nu avea tragere de inimă specială pentru aceasta. Voce frumoasă. Bani puţini.
Ca român a fost bun francez, iar ca francez a rămas toată viaţa un înflăcărat român.
 Masa tăcerii e din piatră de Banpotoc (Simeria-Transilvania), rocă de calcar. Precizăm asta pentru sculptorii care se plâng că piatra noastră n-ar da rezultate.
 Coloana fără sfârşit e din fontă cu o armătură de oţel. A se spune Coloana fără sfârşit, iar nu Coloana infinită cum Brâncuşi n-a numit-o niciodată. El o consideră şi „plantă”, care trăgându-şi seva din pământ şi-ar găsi rezistenţa în ea însăşi.
Pascal spunea că omul nu este decât o trestie, cea mai fragilă din natură, dar o trestie gânditoare: Coloana lui Brâncuşi e cea mai gânditoare plantă de pe acest pământ.
Se mai spune că nu ştiu ce american bogat a vrut s-o cumpere, pe vremuri, angajându-se să facă, în schimb, toate şoselele judeţului. Să construiască restaurante, moteluri. Lucru care nu s-a realizat la Târgu Jiu, autorităţile n-au înţeles scrisoarea, în englezeşte. De unde se vede că e bine să înveţe omul şi limba română, când vrea să facă o afacere.
Brâncuşi a conceput Coloana în mijlocul unui cerc de plopi. Locul unde a amplasat-o se numea Târgul fânului. Deci Brâncuşi realizează saltul de la păşunism la cea mai mare modernitate.
A participat la dadaism, cubism, suprarealism, în ambele direcţii: şi pro şi contra. Uneori la modul zgomotos. De fapt, toate aceste curente au început să-l atragă, să şi-l revendice. Sculptorul român a aparţinut unui singur curent: brâncuşienismului. Spre deosebire de prietenul său Modigliani, nu lua droguri, nici somnifere, afirmând că şi aşa pică de oboseală, e frânt de somn. A fost un artist normal. (Deziluzie la galerie).
Era alb la piele şi spre sfârşitul vieţii şi la păr. Că el ar fi fost influenţat de arta negroidă e o pură prostie. Că arta populară românească, de unde el şi-a tras seva, se aseamănă, în linii mari, cu cultura arhaică din Africa, Polinezia sau Mexic – asta e altă căciulă.
Brâncuşi relevează lumii geniul românesc. Urmuz îl admira. Stătea ceasuri întregi în faţa Cuminţeniei pământului. Şi Brâncuşi are o fabulă. Eugen Ionescu s-a născu la Slatina, oraş în care sculptorul, copil fiind, fuge pentru o vreme de acasă. Văzuse pietrele de la Brebu, care seamănă cu sculpturile lui. A inventat soclurile (adică le-a dat importanţa cuvenită, lucrându-le cu atenţia cu care lucra şi statuia). E iniţiatorul sculpturii ca obiect, a tehnicii environementului, şi a sculpturii cinetice – tendinţe în vogă astăzi. Primea sugestiile materialului în care sculpta.
Spunea: „Ce materiale admirabile sunt pentru un sculptor piatra şi lemnul”.
Spunea: „Simplicitatea în artă este o complexitate rezolvată’.
Spunea: „Arta este justiţia absolută”.
Cerea artistului evlavia vechilor iconari şi cruceri olteni care posteau câteva zile înainte de-a începe o lucrare.
Apropiindu-se centenarul naşterii sale, să ne amintim şi cuvântul scris de grefierul care a înregistrat la primărie naşterea. Acest cuvânt e „alaltăieri”. Brâncuşi s-a născut alaltăieri.
Semna C. Brâncuşi.
Uneori semna numai la cerere, plăcându-i anonimatul de care n-a avut parte.
Vameşii americani pretindeau că o pasăre măiastră a sa este fier neprelucrat artistic şi cereau o vamă mult mai mare. Procesul câştigat de Brâncuşi a făcut mare vâlvă.
Rezultatul: i-a iniţiat pe vameşii americani în secretele artei moderne, mulţi convertindu-se la ultra modernism.
Importul de fier în Statele Unite a crescut de atunci într-un mod extraordinar, iar vameşilor le e frică să spună că n-ar fi la mijloc statui.
Prietenii lui au fost: a) În timpul vieţii: pictori, scriitori, ţărani, oameni de toată lumea. b) După moarte: aceiaşi, dar alţii. c) În prezent: eu şi restul lumii.
Nimic nou despre Brâncuşi în acest inventar. Numai că mai pe scurt. Ceea ce mă consolează e că şi Brâncuşi a spus pe scurt în sculpturile sale ceea ce poporul român făcea de două mii de ani.
Marin SORESCU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here