Laurian Ionică – ”un ficior de plai” cu ”pilule ila(u)riante”

773

Într-o toamnă târzie am primit prin grația muzelor și amabilitatea autorului spre bună lectură și plăcute aduceri aminte cele două volume de epigrame și versuri satirico-umoristice scrise de confratele întru Hipocrate, Laurian Ionică  ”rod al unor frământări cerebrale de durată” așa cum însuși Lucică recunoaște în dedicația scrisă ”bunului meu coleg și prieten Victor Banța care ca și mine nu face umbră pământului degeaba” zise el.

În volumul de  maturitate ”Pilule ila(u)riante” editat în 2011 strecoară numeroase ”șopârle politice” ori ”pilule moralizatoare” tocmai pentru a se prevala de un context social-politic neproductiv, plin de nulități ce invadează zilnic micul ecran cu nesfârșitele cancanuri. Cele cinci sute de epigrame nu pot fii structurate în capitole pentru că ele vizează deoptrivă politicul, profesia medicală, viața socială, dar în toate se raportează critic la ceea ce este desuet, superflu. Dacă în ”Buletin meteo-politic”  aflăm că ”Pe cerul țării-s numai nori /brăzdați de fulgere într-una / iar pe pământ comentatori / ce duc spre Cotroceni furtuna.”/ puțin mai departe, în ”Băsescu și campania electorală” decepția-i mare căci ” Ne-am dus la pomul lăudat / după un antic protocol / L-am tămâiat și l-am votat /dar ne-am întors cu sacul gol.”
Din ”compartimentul familial” străbat adevărate ”săgeți matrimoniale” pe care le savurăm  cu un discret zâmbet în deplină rezonanță cu adevărurile inserate:  . În ”Căderea  frunzelor” citim că ” Într-un Eden cu meri și vie / cu frunze date din verde-n ruginie /  Adam văzând pe Eva de departe / îi spuse să dea frunza la o parte./” și ca un bărbat ce se respectă, în ”Escapadă cu amanta” Lucică face dovada virtuții masculine: ”Am dus-o și la munte și la mare / la Cazinou, la cel cel mai bun hotel; / i-am pus chiar portofelul la picioare / că tot n-aveam nimic în el.”
La antipozi însă, în ”Scrisoare soției” când se mai potolise verva vechilor virtuți, el scrie: ” S-așterne bruma peste noi / și nu dăm anii înapoi; / nu te aștept în pat să-mi vii / mai bine-ți scriu ca tu să-mi scrii.”
Din lumea-i medicală unde-și petrecu aproape o jumătate de veac îngrijind oameni la margine de viață, ca asistent șef la Terapie Intensivă în Spitalul Clinic nr.1 din Craiova, nu-i dau pace omenești pasiuni, moravuri și năravuri pe care ni le servește spre savuros deliciu dar și amare constatări: În ”Actriței Mirela Cioabă – internată la Reanimare” i se destăinuie postfestum: ”Picioare, trup, sunt fermecat…/ dar mă consider dobitoc,/ căci te-am avut întinsă-n pat / și nu te-am dezvelit deloc.”/. Cu amărăciune însă constată   în ”Despre un prieten, internat” că ”După cât săracu-a dat / ca să meargă totul bine /zic destul de-ngrijorat: / Chiar de scapă, nu-și revine.” Întreține un dialog  continuu cu confrații epigramiști îmbogățind  astfel tezaurul cultural românesc  cu ”perle epigramistrice” ce exprimă o filozofie socială concentrată în catrene umoristice.
El își continuă excursul liric în noul volum întitulat ”Un ficior de plai” editat în 2013  ca  ”…un florilegiu de sonete și rondeluri, balade și idile, satire și epistole, parodii și madrigale, ode și epode …(cf.N-P Mihail), structurate în opt capitole precum: Amintiri din vremuri triste, Ou sont les neiges d antan, Dulcea pasăre a tinereții, D ale carnavalului,  Din lumea celor care nu cuvântă, Ventuze pe-un picior de lemn, Scrisori deschise.
Străbat amintiri triste din ”Rondelul colectivizării” forțate când: ”La ordin dur, după exemple triste / și-au dat țăranii plugul, grapa, boii / supravegheați aproape de copoii, protipendadei erei comuniste”./ exercițiu social exploatat irațional de o elită îndestulată pe spinarea celor truditori care munceau spre a plăti datorii pe care nu ei le-au făcut, cu ogorul propriu și sudoarea frunților, exprimat în ”Treieratul”: ”…Grâu ca aurul din mină / se confiscă în remorci, / Nu poți lacrimă să storci / când le vezi pe față ura / pentru cei ce poartă vină/ de-a le umple bătătura/ doar cu pleavă și neghină.”/. Autorul exprimă revolta socială a românilor care au muncit spre a avea, spirit justițiar ce i-a adus cumplite neplăceri tocmai când se pregătea să-și ”ia zborul” în viață.
Recunoscător și cu multă dragoste se-ntoarce în anii tinereții sale unde găsește-n amintiri ”Păreri despre ele”, ”Luna mai, zi de naștere”, ”Frământări de sezon”, ”Rondelul vecinei nemăritate”, ”Omagiu femeilor”. Reverberează-n versul său Corabia – orașul amintirilor cu locuri și oameni ce i-au încununat tinerețea, gesturile galante, discrete întâlniri romantice, recunoștința prieteniilor trecute. Este plin de vervă în duelurile umoristice cu fabulistul V.S.Spiridon, ”Nicomah declară în ”Păcală” că iubește o F.S.N.-istă” pentru ca apoi săi dea o ”Replică lui Nicomah la ”Balada unui duel”. Găsește și valorifică inepuizabile resurse lirice când se adresează ”Poetei adolescente Mirela Popa la panseul Tentații: ”Te felicit și-o fac anume/ din niște omenești reacții/ Pentru curajul de a spune/ într-un jurnal , că ai tentații./ Și eu la vârsta ta, de toate/ făceam și mi- este drag s-o spun/ Eram energic peste poate/ și-aveam temperamentul bun./… dar azi … ”De la pornirile nebune/ cu fiecare an abdic,/ păstrând robusta-nțelepciune/ care n-ajută la nimic.”.
Chintesența ”eposului lucianic” ce sălășluește în cele două volume  este redată admirabil de însuși Laurian Ionică în aceeași ”Un ficior de plai”  redată ad integrum ”Crescut în brazdele din glie/ Și alergând pe câmp mereu, / ,Cercam condeiul pe-un eseu/ visând la marea poezie. / Împins și de umorul meu/ Satirizam cu ironie/ În vers, cumplita tiranie/ Încă din anii de liceu./ Când văd că azi ca și-nainte/ De jos pân-la Palat se minte/ Sunt revoltatul fără grai./ Eu ripostez cu pana mea/ Ca un ficior, oltean sadea,/ Crescut pe-acest picior de plai.”. L-am cunoscut întru totul în anii formării profesionale și-s mândru gorjean că în Țara la Sud de Carpați precum mi-s, din arșița soarelui de câmpie , din zbuciumul  patimilor sociale, din ardoarea lucrului bine făcut în slujba Măriei Sale Omul, s-a desprins spre a strălucii printre stele ale culturii române, un mare nume pentru un mare om, Laurian Ionică, membru fondator al Cenaclului Umoristic ”C.S.Nicolăescu-Plopșor” și  al Cenaclului Epigramiștilor Olteni, membru al Clubului Epigramiștilor ”Cincinat Pavelescu” București, membru al Uniunii  Epigramiștilor din România .
Victor Gh.Banța – Bobu, Gorj

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here