Laurențiu Popescu a dus-o pe ,,Ştiința” în Europa

539

Universitatea Craiova s-a chinuit teribil să obțină biletele pentru preliminariile Conference League. Oltenii au trecut de la extaz la agonie și apoi din nou la… extaz, după un final electrizant de meci în barajul pentru Europa cu Universitatea Cluj. Fotbaliștii gazdelor s-au exprimat greoi în cele 90 de minute, impresia generală fiind că ,,șepcile roșii” au avut controlul jocului, dar și ocaziile mai mari pe parcursul partidei. Laurențiu Popescu a prins din nou o formă foarte bună, și-a ținut echipa în meci prin paradele sale, și a fost providențial în prelungirile partidei. Elevii lui Costel Gâlcă s-au crezut câștigători la finalul celor două reprize adiționale. Lyes Houri a obținut un penalti în minutul 120, pe care tot el l-a transformat, dar la fel a făcut și Dan Nistor, 10 minute mai târziu, când a egalat de la punctul cu var după un fault al lui Markovic asupra lui Mitrea. Koljic, Anzor, Crețu, Houri și Zajkov au înscris la loteria penalty-urilor pentru olteni, în timp ce Bic, Mitrea, Chipciu și Thalisson, pentru ”U” Cluj. Raul Silva a ratat primul pentru Craiova, dar Nistor nu a putut închide meciul, citit de Popescu. Portarul “Ştiinței” a salvat apoi și efortul lui Filip Ilie, iar oltenii revin în preliminariile europene după o pauză de un an.
,,Juveții” s-au calificat în turul 2 preliminar din Conference League, iar victoria le-a asigurat de la UEFA minim 350.000 de euro. „După un meci foarte greu, intens, mă bucur că am reușit să câștigăm. Dacă mă crezi, a fost atât de mare adrenalina, încât nu îmi mai amintesc nimic. Îl știam bine pe Dan Nistor, am fost și colegi. Mă bucur că a tras în stânga. La primul, mi-a părut rău că nu am așteptat mai mult. Ne gândim doar la vacanță acum. Ne propunem campionatul, acesta este mereu obiectivul Universității”, a spus, la cald, Laurențiu Popescu
,,Să treci de la extaz, la agonie și invers e cam dur. Băieții au fost conectați tot timpul la meci, bucuroși că suporterii noștri au fost alături de noi. A fost foarte important. La final nu mai contează cum câștigi, important e să câștigi și să mergi în cupele europene, pentru că era un an important pentru club. Presiunea a fost de ambele părți. Cred că și acest lucru și-a spus cuvântul în fața porții. I-am felicitat după meci că au avut atitudine și că au crezut tot timpul în ei. În starea pe care au avut-o tot timpul în teren de a câștiga și de a duce echipa în cupele europene, că era foarte important. Chiar dacă am ratat primii penalti… Toți facem parte din echipă și astăzi Laurențiu Popescu a avut intervenții foarte, foarte bune. Cele de la penalty au fost fabuloase și a avut câteva și în meci. Am avut probleme, dar știți cum e, trebuie să ne uităm la lucrurile pozitive. La jucătorii pe care-i avem. Cred că am trecut cu bine peste acest moment”, a declarat antrenorul Costel Gâlcă după meci.
„E greu să joci un meci de o asemenea importanță pentru noi, pentru club, cu foarte mulți bani la mijloc. Mă bucur că plecăm bucuroși în vacanță. Am ratat primii (n.r. – la loviturile de departajare), dar am avut noroc că avem un portar foarte bun la penaltiuri. Eu știam 100 % că va scoate. Ne-a ajutat și în timpul meciului, a scos câteva mingi foarte clare ale clujenilor. A fost un sezon ca și meciul din seara asta. Cred că anul viitor vom arăta diferit, dar e prematur să vorbim. Mergem în vacanță, ne liniștim. Lăsăm totul la o parte, nu ne mai gândim la ce a fost”, a spus Alex Crețu.

Universitatea Craiova – Universitatea Cluj 1-1 (5-4 după penaltiuri)
Craiova: L. Popescu – Soiri (’96, Ndong), Zajkov, R. Silva, Bancu – Crețu, Mateiu (’57, Koljic), Mekvabishvili – Danciu (’46, Bană), Ivan (’74, Houri), Mitriță (‘113, Markovic). Antrenor: Costel Gâlcă.
Cluj: Gertmonas – Oancea (‘114, Mitrea), Masoero, Da Silva, Chipciu – Silaghi (’76, Chites), Simion, Bic – Nistor – Anselmo (’77, Doukoure), Roger (’77, V. Gheorghe). Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău.

Tragerea la sorți va avea loc pe 19 iunie, iar Craiova va juca primul meci pe data 25 iulie. Pe 1 august va avea loc returul.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here