Lansare de carte – Moment literar şi artistic, la Teatrul Dramatic “Elvira Godeanu”

389

Editura Măiastra şi Centrul de Presă Oltenia vă invită miercuri, ora 12.00, în Sala de spectacole a Teatrului Dramatic “Elvira Godeanu” Târgu-Jiu, să luaţi parte la o lansare de carte – “Masca de cerneală”, o culegere de texte din creaţia literară în proză a actorilor români din toate timpurile – antologie întocmită de poetul şi actorul gorjean George Drăghescu.

El însuşi slujitor al Teatrului Dramatic “Elvira Godeanu”. O recenzie a generoasei antologii de suflet ascunsă sub metaforicul titlu “Masca de cerneală”, semnată de criticul literar şi universitarul Ion Popescu Brădiceni am publicat în Gorjeanul de ieri. Momentul literar-artistic va fi asigurat de prezenţa, pe lângă inimitabilul orator Ion Popescu Brădiceni, de o surpriză a actorului Marian Negrescu – probabil un microrecital -, domnia sa fiind şi directorul teatrului gazdă, apoi vor mai avea intervenţii prof.dr. Zenovie Cârlugea, membru titular al Uniunii Scriitorilor din România tocmai la secţia de critică şi istorie literară, precum şi acidul critic gorjean prof. Ion Trancău, ce însuşi se recunoaşte ca un demn emul al criticului clasic în viaţă Gheorghe Grigurcu (Ion Predoşanu)
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here