Lămurirea anatematismelor Sf. Chiril al Alexandriei, făcută de Sf. Chiril la cererea sinodului din Efes (430) X,XI,XII

167

bisericaSfânta Scriptură spune că Hristos S-a născut arhiereu şi apostol al mărturisirii noastre şi că S-a adus pre Sine pentru noi întru miros de bună mireasmă lui Dumnezeu şi Tatălui.

Deci dacă cineva zice că arhiereu şi apostol al nostru nu S-a născut Însuşi Cuvântul cel din Dumnezeu, atunci când s-a făcut trup şi om la fel ca noi, ci un altul, în afară de El şi mai ales un om născut din femeie, sau dacă cineva zice că El a adus jertfă şi pentru Sine Însuşi, iar nu numai pentru noi, căci nu a avut nevoie de jertfă Cel ce nu cunoştea păcatul: să fie sub lămurirea anatemei. Negreşit că lucrurile Cele omeneşti sunt mărunte pentru Cuvântul cel din Dumnezeu Total, totuşi din cauza iconomiei, ele nu sunt vrednice de dispreţ. Astfel, cu to ate că prin natura sa el este Domn al tuturor, s-a coborât pe sine în cele ale noastre, luând chip de serv şi ne-a fost nouă şi arhiereu şi apostol, întrucât măsurile omeneşti l-au chemat şi la aceasta. El s-a adus pe sine lui Dumnezeu Total pentru noi, întru miros de bună mireasmă, căci cu o singură jertfă el a desăvârşit la infinit pe cei ce urmau să se sfinţească după cum este scris.(Efes.V,2). Nu înţeleg însă, cum unii pot să judece lucrurile altfel decât noi şi să susţină că cel ce a slujit ca arhiereu şi apostol al mărturisirii noastre nu a fost însuşi Cuvântul cel din Dumnezeu, ci ca un alt om deosebit în afară de el şi anume cel născut din Sf. Fecioară a slujit ca arhiereu şi apostol ajungând la aceasta printr-un progres natural şi că el şi-a adus jertfă lui Dumnezeu şi Tatălui nu numai pentru noi, ci şi pentru sine, ceea ce este cu totul strein de credinţa cea dreaptă şi nepătată. El nu a făcut păcat. Cel care a fost mai presus de păcătuire şi cel care a fost întru totul lipsit de păcat nu a avut întru nimic nevoie de jertfă pentru sine. Deoarece însă unii care gândesc altfel, căutând să înlăture ceea ce este consecvent şi să născocească iarăşi doi Fii, a fost necesară anatematisma, ca prin ea să vădim nelegiuirea lor. Şi dacă cineva nu mărturiseşte că trupul Domnului este făcător de viaţă şi că el este propriu Cuvântului celui din Dumnezeu Total, ci zice că este al altcuiva alături de el, unit la un loc cu el după merit, adică având numai o locuinţă dumnezeiască şi nu că este făcător de viaţă, după cum am zis, întrucât el a fost propriu Cuvântului, care are puterea de a face vii toate, în lămurirea anatemei XI, noi săvârşim în biserici jetfa cea sfântă, făcătoare de viaţă şi fără de sânge, nu ca o jertfă a unuia dintre noi, pentru că credem că ceea ce se găseşte înaintea noastră nu este trupul unui om comun. Şi tot astfel se întâmplă şi cu cinstitul sânge. Dimpotrivă, noi credem că ele sunt propriu trup şi sânge al cuvântului care face vii toate. Fiindcă trupul însă a devenit propriu el cuvântului, cu aceasta el se înţelege şi este făcător de viaţă, după cum însuşi Mântuitorul zice:”După cum m-a trimis pe mine Tatăl cel viu şi eu trăiesc prin Tatăl şi aşa şi cel ce mă mănâncă pe mine va fi viu prin mine”. (Ioan VI, 57). Cu aceasta lămurirea anatematismei XII, grăeşte că dacă cineva nu mărturiseşte că, Cuvântul lui Dumnezeu a pătimit în trup şi că a fost răstignit în trup şi că a gustat în trup moartea fiind cel dintâi născut din morţi, întrucât Dumnezeu este viaţă şi de viaţă făcător şi prin lămurirea ostracizării, întrucât natura cea dumnezeească şi curată este mai presus de pătimire şi dă pe faţă toată nelegiuirea care este în ei – finalizează Sf. Chiril al Alexandriei.

Preot iconom Alexandru Eugen Cornoiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here