Laboratoarele de analize, în colaps şi gorjenii, în aşteptare

334

cjas gj.Laboratoarele de analize medicale din judeţ nu mai sunt dispuse să încheie contracte de furnizare servicii cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Gorj şi asta în urma unor norme introduse încă de anul trecut. Conform legii, contractarea va începe la 1 aprilie, însă până atunci, gorjenii asiguraţi medical trebuie să aştepte cu lunile pentru a-şi efectua analizele medicale necesare.

CJAS Gorj nu mai are bani să deconteze serviciile oferite de laboratoarele de analize medicale din judeţ aflate în contract. Acest lucru se întâmplă încă de câteva săptămâni, astfel că există sute de gorjeni care se află pe listele de aşteptare pentru efectuarea analizelor la laboratoarele la care au apelat.

Potrivit lui Cosma Dumitrescu, directorul economic al instituţiei, la această oră, în judeţ sunt 12 laboratoare aflate în contract cu CJAS Gorj. „Până acum, avem zece laboratoare private de analize care au contract de decontare cu noi şi acestora li se adaugă şi două spitale care oferă astfel de servicii. Contractarea pentru anul în curs va debuta la 1 aprilie, însă am început deja să primim dosare, deşi abia doi furnizori de servicii de analize medicale au venit să se înscrie pentru contractare şi şi-au lăsat toată documentaţia aferentă”, a declarat Cosma Dumitrescu.

Acesta a mai spus că de anul trecut s-a împuţinat numărul laboratoarelor de analize medicale din judeţ care au încheiat contract cu Casa şi asta în urma introducerii criteriului de calitate. Laboratoarele de analize medicale care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de noul contract cadru şi normele metodologice de aplicare ale acestuia cu privire la criteriul de calitate ce trebuie dovedit cu certificatul SR EN ISO/CEI 17025 sau SR EN ISO 15189 ISO 2001, nu mai pot încheia contracte cu CJAS Gorj.

Bugetul final, în aşteptare

Conducerea CJAS Gorj aşteaptă ca până la finele acestei luni, Ministerul Sănătăţii să aloce bugetul final judeţului nostru. “Încă aşteptăm bugetul final ca astfel să începem şi contractarea de la 1 aprilie. În ianuarie ne-a venit o filă de buget pentru primul trimestru al acestui an. Bugetul ce va veni va fi unul alocat pe domenii, respectiv spitale, servicii clinice, paraclinice, asistenţă medicală primară şi altele”, a mai spus directorul economic al CJAS.

Suma prevăzută pentru primele trei luni ale acestui an a fost de 463 de miliarde de lei vechi. Din aceşti bani, 121 de miliarde au mers către medicamentele cu şi fără contribuţie personală, iar 247 de miliarde către toate unităţile spitaliceşti din judeţ. Potrivit reprezentanţilor CJAS Gorj, suma primită pentru primul trimestru al anului 2011 este aproape la fel cu bugetul primului trimestru din anul anterior. Bugetul final care va veni în Gorj pentru serviciile medicale chiar în această lună va cuprinde şi noua prevedere legislativă potrivit căreia 60% din banii alocaţi într-un judeţ se reîntorc în judeţul respectiv.

Izabella Molnar

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here