La SJU Târgu-Jiu, Noi şefi de secţie la Ortopedie şi Neurologie

502

La 1 iulie, medicul Ioan Dogariu va elibera funcţia de Şef Secţie Neurologie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu. Deocamdată nu se ştie cine îi va lua locul. Schimbări au avut loc şi la nivelul secţiei Ortopedie – Traumatologie, în locul ortopedului Constantin Şişiroi fiind numit colegul său Ion Dascăl.

Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu se pregăteşte să organizeze concursuri pentru ocuparea funcţiilor de şef-secţie la Ortopedie – Traumatologie şi Neurologie. La Ortopedie, încă de acum două luni a fost numit cu delegaţie medicul Ion Dascăl. „De 2 luni de zile, medicul Ion Dascăl este numit cu delegaţie şef Secţie Ortopedie şi Traumatologie, ca urmare a pensionării medicului Constantin Şişiroi”, a menţionat Mariana Gridan, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu.

Înlocuitorul lui Dogariu, necunoscut
O altă secţie care va avea şef nou este Neurologia. În mai puţin de două săptămâni, Ioan Dogariu va părăsi funcţia de conducere din cadrul secţiei. Reprezentanţii unităţii spitaliceşti judeţene spun că deocamdată nu se ştie cine va fi înlocuitorul medicului Dogariu. „Doctorul Ioan Docariu va înceta activitatea de şef Secţie Neurologie la data de 1 iulie 2013. Nu se ştie cine va fi numit în locul dumnealui”, a declarat purtătorul de cuvânt al SJU Târgu-Jiu.
Cel mai probabil, şi la Neurologie va fi numit un şef de secţie cu delegaţie, urmând ca echipa managerială a spitalului să stabilească datele organizării concursului pentru ocuparea celor două posturi, conform procedurilor legale în vigoare.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here