La Simpozionul de la Târgu-Jiu / Generalul Iulian Vlad a rupt o tăcere de două decenii pentru cercetarea Revoluţiei din 1989

775

Organizatorii Simpozionului “1989-Adevăr şi Manipulare”, care a avut loc joi la Târgu-Jiu, au încercat să ridice cortina peste evenimentele de acum două decenii şi jumătate din România, care au avut urmări de necontestat pentru viitorul actual al ţării. De altfel, evenimentele din decembrie 1989 au, cu siguranţă, un alt înţeles pentru cei care au participat, ieri, la simpozionul amintit, organizat în incinta Universităţii “Constantin Brâncuşi”(UCB) din Târgu-Jiu, de către Institutul de Politici Publice, Administraţie şi Ştiinţele Educaţiei. De altfel, vorbele rostite de invitaţii la simpozion pot fi consemnate în istoria municipiului, unele, cum sunt declaraţiile generalului Iulian Vlad, fiind lucruri care s-au spus de către acesta numai în depoziţiile proprii din procesele avute după revoluţia din ‘89, ele nefiind rostite, până acum, public.

Destinat unor investigaţii cu caracter ştiinţific, evenimentul la care au participat universitari, cadre în rezervă ale Serviciului Român de Informaţii, reprezentanţi ai mass-mediei şi ai societăţii civile, dar şi reprezentanţi ai autorităţilor locale şi judeţene, a fost deschis de către Adrian Gorun, preşedintele Senatului UCB. Gorun a explicat tranşat, la aproape 26 de ani de la Revoluţia Română, care este motivul realizării acestui simpozion, dar şi faptul că acesta nu se doreşte un tribunal, ci doar o încercare de a afla misterele ascunse în spatele evenimentelor atât de controversate din 1989, părţi din adevărul, dar şi din manipularea care l-a însoţit.
“Prin acest simpozion s-a dorit depistarea faptelor, în succesiunea lor, pentru a se afla fragmente de adevăr din arsenalul manipulării, de multe ori grosiere, de atunci. Simpozionul se înscrie în sfera cercetării ştiinţifice nu a răfuielilor alimentare de prejudecăţi, asta şi pentru că actorii principali de astăzi nu erau, în decembrie 1989, simpli spectatori, ci erau chiar angajaţi în evenimente. Azi(n.r. joi), aici, nu se judecă oameni. Simpozionul nu înseamnă tribunal, ci se învestighează, din perspectivă istorică, juridică, socilogică şi antropologică, evenimente şi fapte. Nu se dau verdicte, nu se emit judecăţi normative, ci se relansează dezbaterea în jurul anului 1989 la români, în jurul dilemei revoluţiei sau a loviturii de stat”, a declarat, în deschiderea evenimentului, Adrian Gorun.

simpozion (1)Unica mărturie publică a fost făcută în 1992
Colonelul în rezervă, Filip Teodorescu, fostul șef al Contraspionajului românesc a fost unul dintre invitaţii de marcă de la evenimentul de ieri, al cărui scop a fost unul academic. Discursul său a fost unul apreciat de cei prezenţi ca şi cel al generalului Iulian Vlad, fost Ministru Secretar de Stat la Ministerul de Interne și șef al Departamentului Securităţii Statului, înainte de evenimentele din 1989. Acesta a declarat că este emoţionat pentru că a fost chemat să vorbească la Târgu-Jiu despre evenimente de acum aproape 26 de ani, după o perioadă în care şi-a impus să tacă, atunci când mai este întrebat despre aceste lucruri. De altfel, singura mărturie publică făcută de Vlad a fost realizată în 1992 “Sunt emoţionat pentru că după aproape 26 de ani de la tăcerea impusă, sau auto impusă, iau pentru prima oară cuvântul în public, în afara depoziţiilor proprii făcute în cele trei procese avute după evenimente din 1989. Am fost condamnat 25 de ani, în urma acestora, şi am ispăşit 4 ani din pedeapsă la temuta închisoare Jilava. Sunt emoţionat că m-am întâlnit aici şi cu prieteni şi mulţi cunoscuţi de-ai mei”, a mai spus fostul șef al Departamentului Securității Statului, începându-şi discursul legat de ceea ce s-a petrecut în România în decembrie 1989.
Reamintim că, gen. col. Iulian Vlad a condus Departamentul Securității Statului din 1987 până în 1989. A prins toate momentele fierbinți ale Revoluției la comanda uneia din cele mai temute instituții din România, care dacă rămânea de partea lui Nicolae Ceaușescu putea să facă zeci de mii de morți în rândul civililor care împânzeau străzile Bucureștiului și orașele României.

simpozion (2)Lucruri neştiute, dezvăluite de generalul Voinea!
În cadrul simpozionului s-a discutat, pe parcursul a câteva ore, despre revoluţie, terorişti, vid de putere, oameni de bine, despre Armata Poporului, dar şi despre cunoscuta lozincă “Armata e cu noi”. S-a vorbit despre răul asociat cu Securitatea, dar şi despre fuga lui Ceauşescu, în faţa audienţei vorbindu-se însă fără ascunzişuri şi despre Ion Iliescu, Petre Roman şi alte personaje devenite publice după 1989. Vorbele generalului Dan Voinea au uimit audienţa, prin detaliile fine oferite celor prezenţi legate de evenimentele fierbinţi de acum aproape 26 de ani.
De altfel, Ion Ruşeţ, şeful Departamentului de Relaţii cu Comunitatea, prezent la eveniment, a declarat, la finalul acestuia că simpozionul a fost unul dintre cele mai bine organizate, realizate la nivelul judeţului Gorj. “S-au oferit informaţii aproape complete despre evenimente din 1989, discursurile au fost extrem de interesante şi pot spune că am participat la un eveniment cu o organizare excelentă, care se cere continuat”, a declarat Ion Ruşeţ.
Simpozionul a avut însă o oarecare finalitate, organizatorii încercând să restituie adevărul, atât cât se poate, prin recursul la istoria recentă. Adrian Gorun a declarat însă, în faţa audienţei, că simpozionul poate fi continuat.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here