La pas – Pe Șuşiţa Verde şi Sohodol

1975

Peisaje de munte odată cu renaşterea naturii, cum mai merg treburile prin zonă şi, nu în ultimul rând, păstrarea curăţeniei şi a protecţiei mediului ambiental local, iată numai câteva dintre motivele ce m-au determinat să fac, cu ocazia sosirii primăverii, o tură prin perimetrele cheilor Şuşiţei Verzi şi ale Sohodolului din nordul plaiului gorjean.

De asemenea, doream să văd dacă unii dintre localnici mai aruncă în albia râurilor resturile din gospodării precum şi molozurile rezultate din modificările ori construcţiile gospodăriilor sau anexelor proprii.
În aceste perimetre este impetuos necesar ca deversarea deşeurilor menajere să nu mai existe pentru a se preveni contaminarea apei ce pătrunde în fisurile carstice de pe traseu ieşind şi implicit existând posibilitatea de a contamina şi alte curgeri de apă dată fiind multitudinea de canale carstice mai mari ori mai mici ce fac legătura între acestea.
Aşa că am făcut o tură mai mare pe Sohodol şi pe cheile Şuşiţei Verzi pentru un nou set de fotografii cu natura ce începea să renască şi nu în ultimul rând pentru a vedea progresele în amenajarea punctelor de informare a turiştilor şi a dotărilor pentru aceştia.
Am fost surprins să constat că activităţile specifice, demersuri realizate în cadrul Programului Natura 2000 – Nordul Gorjului de Vest avansaseră în sensul că fuseseră instalate panouri de informare asupra particularităţilor locurilor, a unor indicaţii de protejare a perimetrelor respective şi nu în ultimul rând a legilor nescrise ale muntelui.
Observatoare fuseseră montate la locurile de popas şi se amenajaseră locuri unde să fie aruncate resturile turiştilor pentru a putea fi mai uşor colectate şi a nu mai fi împrăştiate de vânt.
Şi curăţenia în perimetrele mai sus menţionate la trecerea mea pe acolo era bună sub aspectul că nu am întâlnit deşeuri ori reziduuri ale activităţilor umane aruncate prin acele locuri.
Trebuie menţionat (pentru a nu ştiu câta oară) că păstrarea curăţeniei şi evitarea deversării în apă a oricăror poluanţi nu este un moft al nimănui şi nu monitorizăm fenomenul pentru a ne băga singuri în seamă ci în toate perimetrele unde apa parcurge zone de infiltrare în carst se produc pierderi apele apărând de regulă la întâlnirea spre aval a unor straturi impermeabile unde nu mai poate dezvolta multitudinea de canale subterane prin care apa să circule şi atunci este nevoită să iasă cu tot debitul la suprafaţă.
Iar pentru partea de nord a judeţului nostru câteva dintre aceste izbucuri sunt folosite atât la alimentarea cu apă a Târgu-Jiului cât şi a localităţilor din Dolj prin sursa Orlea.
În rest jocul apei ori al soarelui cu muntele şi nu în ultimul rând locurile care au inspirat o serie de regizori în realizarea mai multor filme istorice ori documentare pe aici iată numai câteva din atributele ce fac din aceste perimetre veritabile oaze de frumuseţe.
Aici liniştea locurilor este tulburată doar de susurul Sohodolului sau al Şuşiţei Verzi ori căscăduţele ce le formează între toaiele de pe văi culminând cu locuri unde apa sclipeşte diamantin sub razele soarelui locuri în care după cum vă spuneam au fost filmate secvenţe şi chiar filme româneşti de legate de trecutul ori istoria acestor locuri.
Mugurel PETRESCU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here