I.D. SICORE este un poet caracterizat prioritar de o grozavă – în sensul de productivă – voinţă a scriiturii. În poezia sa conceptuală, dar şi eclozantă, vorba lui Rimbaud, de un subconştient bântuit de fantasmele veacului ori de propriile-i clocotiri ale fiinţei elementare, a se citi naturale, autorul gorjean, între timp înţelepţit, practică un acut, accentuat sentiment al responsabilităţii civice în faţa istoriei, în care tocmai a căzut prizonier din ditamai paradisul originar.
Pentru mai vârstnicul nostru coleg de generaţie, ca şi pentru George Dumitru să ne amintim, a scrie punctual, a te exprima în versuri rimate, sau numai ritmate, înseamnă a-ţi transcrie, de fapt, existenţa personală în structuri care transcend eul creator, fie el reveriant, fie melancolic-abuzat, problematizant ori atins de răceala neantului.
Astfel, I.D.SICORE este un supravieţuitor al veacului XX, un veac fracturizant, secvenţializat absurd de fel de fel de depravări, încrâncenări oribile, decăderi stupide, deraieri halucinante, distorsionări incredibile, veritabile genocidizări ale epocii; dar, în acest eon blestemat, poetul/ poietul încearcă a-şi menţine umanitatea, a-şi conserva încrederea în mitul progresului – de aici şi titlul cărţii: RITMURI SUFLETEŞTI – dar şi în funcţia cathartică a liricii, fie ea temperamental-expresionistă, fie involuntarneomodernistă, deşi deseori autorul gorjean trece pragul auto-limitant în plin transmodernism şi chiar – vorba lui Aurel Dumitraşcu – în cel mai autentic cazuism.
Şi acest volum, aş considera eu, reprezentativ pentru sensibilitatea agresată şi pentru criza actualei evoluţii a unei vechi Românii în descompunere, îi dă dreptul lui I.D. SICORE să acuze vehement, să indice revoluţionar, să reflecte şi să reflecteze revindicativ, dar să şi propună soluţii urgenţiale.
Această lirică, de ultimă oră – i-aş zice eu fără să greşesc: emergentă – precum celebrele coaje ale lui Ion Bârlădeanu, pare incomodă, pare pe alocuri depăşită, chiar şi sufocantă la o adică, ideatic şi ideologic- politic, dar nu şi etic-estetic. De ce? Oglindind mitul, I.D. SICORE transpune ce va să fie, dar şi ce a fost. Căci, mitul, să nu uităm, a fost, este şi va rămâne refondator. I.D. SICORE pledează, în volumul său, pentru o adevărată renaştere în spirit democratic, ci nu pentru o nouă dictatură. Revolta lui I.D.SICORE este, din păcate, prea decentă. La asemenea vremuri, vorba lui Heidegger, trebuie să se nască poeţi cu adevărat reactivi şi, mai presus de asta, cu adevărat revoluţionari.
Ion POPESCU-BRĂDICENI, doctor în filologie
