La furat de ţevi metalice şi role

118
Sesizaţi telefonic în cursul serii de sâmbătă, agenţii Postului de Poliţie Turburea au intervenit pentru a oprit un autoturism în care se aflau trei persoane care tocmai furaseră ţevi metalice de la o sondă dezafectată. Poliţiştii au descoperit în autoturismul acestora cinci ţevi metalice a cărora lungime era de 23 de metri.

Celor trei hoţi, respectiv, Constantin M. D., de 34 de ani, Ion M., de 63 de ani, ambii din comuna Vladimir, precum şi Mircea E. M., de 34 de ani, din Târgu-Jiu li s-au întocmit dosare penale şi vor fi cercetaţi sub aspectul infracţiunii de furt calificat.

Cu o seară înainte, poliţiştii din Dragoteşti au identificat doi tineri, unul de 17 ani din judeţul Dolj, şi un altul de 18 ani, din oraşul Mătăsari, care sustrăseseră trei role pentru benzi transportoare din cadrul Exploatării Miniere Jilţ Sud. Agenţii au fost sesizaţi de către agentul de pază al unităţii, iar în urma verificărilor s-a constatat că prejudiciul ce putea fi cauzat EM Jilţ Sud se ridica la suma de 300 lei. Tânărul care deja împlinise 18 ani s-a ales cu dosar penal pentru furt calificat.
Izabella MOLNAR

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here