La CARP Târgu–Jiu a început reabilitarea spaţiului vechi – Două cabinete medicale pentru pensionari

329

carp tg jiuPensionarii membri ai Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Târgu – Jiu vor avea, la sediul instituţiei, două cabinete medicale la care vor putea apela în caz de nevoie.

Potrivit preşedintelui, Nicolae Dragomir, acest lucru va fi posibil începând de anul viitor, investiţiile în reabilitarea spaţiului fiind realizate din fonduri proprii.

Vechiul sediu al Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) Târgu – Jiu a început deja să fie folosit. Imediat după mutarea instituţiei în clădirea cea nouă, adică centrala de cartier reabilitată, şi spaţiul rămas a început să fie reparat pentru a fi dat din nou spre folosinţă. Astfel, în sala unde activa un club al pensionarilor, în maxim un an vor funcţiona două cabinete medicale, unul de medicină generală şi unul stomatologic. „Unde a fost clubul am început reabilitarea şi amenajarea spaţiului pentru două cabinete medicale care să asigure un minim de intervenţii, nu pentru cazuri importante”, a declarat Nicolae Dragomir.
Un minim de intervenţii
lucrari carp 25 septembrie (3)Potrivit preşedintelui CARP Târgu–Jiu, cabinetul de medicină generală va fi deservit, cel mai probabil, de un asistent generalist, astfel încât orice pensionar să îşi poată verifica tensiunea, glicemia, să i se poată face o injecţie, în caz de nevoie, sau să se intervină în cazul în care cineva se simte rău. De asemenea, în cadrul cabinetului stomatologic se vor putea face intervenţii de rutină, urgenţe sau lucrări de mică amploare. „Din discuţiile purtate la inaugurarea noului sediu, Primăria a promis acordarea de sprijin pentru dotarea cabinetului stomatologic”, a mai spus preşedintele CARP Târgu – Jiu.
Reabilitarea, gata în patru luni
Clădirea în care vor funcţiona cabinetele este veche, astfel că muncitorii au început de la repararea acoperişului urmând ca, în termen de patru luni, conform contractului, să finalizeze cu totul lucrările. Reabilitarea spaţiilor va costa în jur de 100 mii lei. După încheierea acesteia va începe reamenajarea care va dura, probabil, mai mult, din cauza echipamentului şi dotărilor necesare în astfel de proiecte. „În cursul anului viitor vom inaugura aceste cabinete. Vor dura ceva mai mult amenajările interioare, dotarea, obţinerea autorizaţiilor de funcţionare dar şi găsirea personalului”, a completat preşedintele Dragomir.
Dorina CIOPLEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here