La Bota – Dobriţa, comuna Runcu – “Logodna vinului cu ulcica”, ediţia a XVII-a, 10 mai 2013 – Biserica „Izvorul Tămăduirii”

902

De ani de zile, un om cu credinţă şi suflet ales, dr. Doru V. Fometescu – poet aflat la a opta carte de versuri – a creat o manifestare de spiritualitate ce reuneşte scriitori, intelectuali, creatori şi oameni ai comunităţilor unde-şi decid superbul spectacol, cu intenţia de a-i face pe semeni mai buni. Ediţia din acest an se desfăşoară la Parohia Bisericii „Izvorul Tămăduirii” din Bota-Dobriţa, comuna Runcu.

Logodna…
Logodna vinului cu o ulcică
E legătura Cerului cu Lutul,
Sfântă creaţie, cântec fără de frică,
Armonioase stări de joc cu nevăzutul…
Colind înduioşat ce sufletul ridică,
Iubirea de aproape ce dă în pârg, sărutul
Izvor divin, avânt şi taină, începutul!
Doru V. Fometescu

Mulţi organizatori
De regulă, atunci când sunt mai multe moaşe pruncul rămâne cu buricul netăiat. Nu este şi cazul deja tradiţionalei manifestări „Logodna vinului cu ulcica” ajunsă la a XVII-a ediţie care are loc de această dată chiar în ziua sărbătorii „Izvorul Tămăduirii” şi… la Biserica „Izvorul Tămăduirii” din Bota-Dobriţa, comuna Runcu.
Desigur, fondatorul manifestării – dr. Doru V. Fometescu – coagulează în jurul domniei sale o seamă de personalităţi şi instituţii culturale. Normal, Biserica „Izvorul Tămăduirii” este gazdă, iar în curtea sa se vor desfăşura celelalte evenimente artistice. Participă, dac-o fi adevărat – eu scriind ce-i negru pe alb în program – Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj, Şcoala Populară de Artă Târgu Jiu, Şcoala Gimnazială Dobriţa-Runcu, cotidianul Gorjeanul – mereu aproape ca partener media – şi, bineînţeles, Fundaţia Culturală „Dăruie Vieţii Farmec”, din Ciuperceni-Gorj, locul de obârşie al medicului poet Doru V. Fometescu.

Ceremonial religios
Ceremonialul religios este nelipsit în programul acestei manifestări, şi va fi oficiat de preotul stavrofor Ion Sârbu şi preotul paroh Vasile Popescu din Runcu. La ora 11,30, începe ceremonialul religios de pomenire şi înveşnicire a spiritului creştin. Apoi, la răscrucea drumului spre biserică va avea loc slujba de sfinţire a unei Troiţe.

Meşteri populari, lansări de carte şi reviste, plus un spectacol folcloric
Cine doreşte să viziteze expoziţii cu vânzare de ceramică şi crestături în lemn poate avea bucuria întâlnirii cu meşterii populari Ion Rătezeanu, Nicolae Dan, Aurel Mitoi şi alţii.
Va fi lansată cartea de versuri „Dezmărginiri – Ieşirea din Paradis” a poetului Doru V. Fometescu prezentată de criticul literar şi universitarul Dr. Ion Popescu-Brădiceni.
Totodată, este foarte posibil să mai fie lansate revistele „Murmurul Jilţului” nr. 66-67, „Portal-MĂIASTRA” nr. 34, „Revista Jiului de sus” nr. 14-15 şi chiar periodicul literar-artistic „Miracol de Brădiceni” cu amendamentul că Tipografia ProdCom SRL Târgu Jiu s-ar putea să n-o fi terminat.
Ca unul ce am participat anul trecut tot la Bota-Dobriţa, depun mărturie că florilegiul folcloric cu solişti vocali şi dansuri populare susţinute de elevi ai Şcolii Gimnaziale Dobriţa-Runcu este realmente de excepţie. Cinste elevilor şi, mai ales, distinşilor instructori coordonatori – dascălii Maria şi Nicolae Sârbu.

Concurs de vinuri, Prăznuire creştină şi Hora satului
Cu mare rafinament, la final, ora 14,00, are loc un concurs de vinuri hibride şi nobile de la gospodarii din Gorj. Ca de fiecare dată, Preşedintele juriului este inginerul oenolog, Ion Becheriţu.
Peste numai o oră, la 0ra 15,00, se acordă Diplome participanţilor, iar enoriaşii pun la dispoziţia participanţilor – cu generozitate – o prăznuire creştină.
Fiind zi de sărbătoare creştină – Izvorul Tămăduirii – nu se lucrează. Acestea sunt motive suficiente pentru ca localnicii să fie prezenţi în număr mare şi să încingă o Horă a satului cum nu aţi mai văzut.
Ion Predoşanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here