Vineri, în ultima zi a lunii septembrie, la Sala „Mihai Eminescu” a Bibliotecii Judeţene „Christian Tell”, Dr. Olimpia Bratu, directorul instituţiei, a fost amfitrionul unei manifestări culturale deosebite. Lansarea volumului postum al celui care a fost şi va fi pe veci scriitorul şi publicistul Sabin Velican, de loc din Celei, un dascăl de elită al Gorjului, născut cu numele de Sabin Popescu-Lungu. Cu vorbe puţine şi bine cumpănite, Dr. Olimpia Bratu a moderat întâlnirea literară ce s-a constituit într-un veritabil omagiu adus talentatului prozator interzis în perioada de tristă amintire, mai ales pentru cei mai mulţi dintre adevăraţii oameni ai culturii române.
Dascălul Sabin Popescu Lupu, alias scriitorul Sabin Velican
Firesc, primul vorbitor nu putea fi altul decât acela care s-a ocupat de restituirea acestei cărţi apărute postum, pe cheltuiala domniei sale – Sorin Popescu. El însuşi scriitor, autor al mai multor cărţi de memorialistică, dar şi semnatarul Cuvântului înainte, al notelor, comentariilor şi îngrijitor al ediţiei. Mai pe scurt, editorul cărţii „Amintiri despre oameni şi neoameni”, apărută la Editura Anamarol, 2016. Sorin Popescu a mărturisit dintru început că scriitorul Zenovie Cârlugea, critic şi istoric literar membru al Uniunii Scriitorilor, este un exeget al lui Sabin Velican. Iar domnia sa l-a cunoscut pe regretatul Sabin Velican pentru că i-a pus condeiul în mâna lui, ca şi fraţilor săi mai mici Mihai şi Radu. Sorin Popescu a mărturisit: „M-a pregătit în particular înainte de a merge la şcoală, în casa părintească pe Strada Victoriei nr. 79, azi, din păcate, demolată. De la el am învăţat acea sete de cunoaştere, de a şti cât mai multe, de a scrie corect. Avea, ca dascăl, un talent deosebit”.
Debutul literar şi recuperarea manuscriselor
Cele 16 caiete de dictando de câte 50 de pagini fiecare, ce au constituit manuscrisul acestei cărţi, le-am primit de la doamna Olga Popescu-Lupu, nora domniei sale. Ca dascăl se remarca şi printr-o caligrafie formidabilă. Am ales volum memorialistic ca un panopticum al personalităţilor gorjene şi ale celor din Basarabia. I-a cunoscut pe Pan Halipa, personalitate marcantă a istoriei de peste Prut (principal artizan al unirii Basarabiei cu ţara mamă, în 27 februarie 1918, n.m. I.P.). Descrie, cu precădere viaţa până în perioada 1945-1947. Aceasta a fost o primă parte a vieţii sale, apoi a urmat perioada neagră a regimului de tristă amintire de până în 1989, şi apoi a treia parte – perioada de după Revoluţie şi până în anul 2011. Cea mai prolifică este perioada primă. A debutat la Gorjanul lui Jean Bărbulescu şi Cuvântul liber, unde scriau intelectuali de marcă ai judeţului nostru şi nu numai. Se făcuse remarcat şi de Liviu Rebreanu şi alţi corifei ai literaturii române încă de la romanul său de debut „Pământ viu”(1937), a cărui acţiune se petrece în Basarabia. Acest pământ pe care l-a iubit foarte mult şi care i-a furat primul copil, îngropat pe malul Nistrului. Într-un sat unde era dascăl şi se căsătorise cu o româncă”. Editorul cărţii, Sorin Popescu, ne-a mai destăinuit şi alte secrete. O să vedeţi în carte o galerie de oameni remarcabili ai Gorjului, oameni politici gorjeni, pe marele gazetar Jean Bărbulescu, la a cărui înmormântare s-a produs redeschiderea Bisericii Catedrale „Sfinţii Voievozi”, unde au oficiat 12 preoţi, vizavi de comitetul de partid. Nu lipsesc Gheorghe Tătărescu şi Grigore Geamănu, cu bunele şi mai puţin bunele lor. Veţi găsi şi amintiri din închisoare, fiind închis fără a fi judecat. Un om profund religios în viaţă şi în scrisul său, Sabin Velican şi-a păstrat optimismul, robusteţea şi moralitatea. După trei ani a revenit la meseria de dascăl, pe care nu i-a putut-o lua nimeni. Înainte de perioada de tristă amintire fusese ctitorul actualei Şcoli „Sfântul Nicolae” şi ar fi bine ca şcoala să poarte numele Ctitorului său – Sabin Velican.
Elogii pentru Sabin Velican şi Sorin Popescu
Ne-au impresionat cele „câteva gânduri” ale prof.univ.dr. Nicolae Brânzan, fost director al cotidianului Gorjeanul într-una dintre cele mai bune vremi ale sale, de după 1990, om care de asemenea, l-a cunoscut bine pe Sabin Velican. Universitarul Nicolae Brânzan i-a adus felicitări Domnului Sorin Popescu pentru această restituire. Ce are 327 de pagini, format mare şi este o descriere realistă a Gorjului de altă dată. 
Am aflat că Sabin Velican a avut mai multe manuscrise, unele ascunse la casa părintească din Celeiul Tismanei şi dispărute. Deşi fuseseră îngropate într-o ladă. Despre romanul „Pământ viu” s-a exprimat însuşi cel mai mare critic literar al României, George Călinescu, despre care a spus în a sa Istorie a literaturii române că „este o scriere foarte serioasă”. Profesorul universitar dr. Nicolae Brânzan sublinia „Preocuparea permanentă a lui Sabin Velican în a apăra religia şi oamenii adevăraţi, neoamenii fiind conform dicţionarelor „denaturaţi, oameni cu ură faţă de oameni”. Există 73 de personaje, majoritatea din clasa de mijloc, dar prezintă viaţa completă a societăţii româneşti. Domnul Nicolae Brânzan ne-a mai spus că scriitorului Sabin Velican i-a fost plagiată o carte, dar găsim şi denunţuri, semne că în societatea românească nu s-au schimbat prea multe.
Una din personalităţile cele mai luminoase ale Gorjului
Este aprecierea venită la adresa lui Sabin Velican din partea scriitorului Zenovie Cârlugea. Lansarea cărţii „Amintiri despre oameni şi neoameni” va rămâne ca un eveniment cultural ce aduce în actualitate „una din personalităţile cele mai luminoase ale Gorjului!” Domnia sa l-a cunoscut în cea de-a treia perioadă a vieţii, după 1990, când profesorul Titu Rădoi i-a publicat o nuvelă în „Gorjul literar”. Şi ne-a mai dezvăluit acuzaţia pentru care a fost închis Sabin Velican care scria şi afirma că „Basarabia este pământ românesc!” Zenovie Cârlugea este acela care a propus în Gorjeanul ca şcoala creată de învăţătorul Sabin Popescu-Lupu să se numească Şcoala Gimnazială „Sabin Velican”, nu Sfântul Nicolae cum e botezată acum.
Faptul că George Călinescu l-a prezentat elogios în Istoria literaturii române, în 1941, anunţa un mare scriitor român. Care a scris la Gorjanul corespondenţe din Chişinău, dar a avut o activitate prodigioasă ca publicist şi în publicaţiile de peste Prut. După 1990, ne mai spune Zenovie Cârlugea, i-au apărut câteva cărţi la Editurile Gorjeanul şi Al. Ştefulescu. Dar Sabin Velican mai are şi alte cărţi rămase în manuscris: „Între Scyla şi Caribda”, „Încătuşarea” şi romanul în două volume „Fărădelegea”, „Tumultul oamenilor din urmă”, „Supravieţuirea”, „Gânduri, cugetări şi meditaţii”. Plus romanul „Glod” şi „Cartea cu neguri”(1939), despre care s-a scris, ambele dispărute în timpul războiului. Cine citeşte „Amintiri despre oameni şi neoameni” va regăsi Târgu Jiul de altădată, a concluzionat scriitorul Zenovie Cârlugea. Toate sunt realităţi trăite, care-a mai adăugat că „suntem în faţa unui scriitor dăruit, ci o operă adevărată”.
Mai există literatură de sertar
Poetul, universitarul, publicistul şi criticul literar Ion Popescu-Brădiceni se numără, de asemenea, printre cei care au avut şansa să-l cunoască pe Sabin Velican. În calitate de editor, cum celebrul IPB a prezentat la lansare un cuvânt scris şi citit, nu ne îndoim că va publica şi în Gorjeanul eseul său despre această „scriitură cu rezonanţă istorică”. La întrebarea sa „Îi voi fi călcat, cât de cât, pe urme?” noi credem că da. Başca faptul că, fiind un scriitor extrem de prolific, mai are vreme să-şi vadă viitoarele creaţii tipărite. Subsemnatul a avut onoarea să fie invitat la manifestare de prof.univ.dr. Moise Bojincă, prieten comun al meu şi al Domnului ministru Sorin Popescu, care la cei 75 de ani ai săi a fost rechemat să-şi reia activitatea de Vicepreşedinte al Consiliului Legislativ, funcţie cu rang de Secretar de stat. Eu, recunosc, nu l-am cunoscut pe regretatul Sabin Velican şi-i preţuiesc scrierile, mai ales datorită celor care mi-au fost trimise spre publicare în Gorjeanul de către scriitorul Sorin Popescu (între domnia sa şi Sabin Popescu-Lupu e doar potrivire de nume!, n.m. I.P.) Îl ştiam bine pe Ion D. Sîrbu, încă de pe vremea când locuia în Valea Jiului, la Petrila, cu domiciliu forţat, deci înainte de a fi secretar literar la Teatrul Dramatic „Amza Pellea” din Craiova. Graţie editorului postum al lui Ioan D. Sârbu, apreciatul poet şi eseist Dumitru Velea, oltean şi el, aveam impresia falsă că I.D. Sîrbu este singurul scriitor român cu literatură de sertar (adică, ascunsă de oficialii vremurilor dinainte de 1989). Ei bine, odată cu lansarea cărţii „Amintiri despre oameni şi neoameni” şi a destăinuirilor despre existenţa celor 16 caiete cu manuscrise ascunse ale lui Sabin Velican m-am lămurit că în România au mai fost şi alţii întemniţaţi, dar extraordinar de curajoşi şi optimişti, în acelaşi timp, care intuiau că vremurile acelea triste ale culturii române sunt trecătoare.
„Mi-a fost mai mult decât un tată”, zice Olga Popescu-Lungu
Nora scriitorului Sabin Velican, Distinsa Doamnă Olga Popescu-Lungu i-a mulţumit Domnului ministru Sorin Popescu pentru că i-a dat prilejul să fie evocat aşa cum trebuie socrul său Sabin Popescu-Lungu, care „mi-a fost mai mult decât un tată!”
Eu personal şi prof.univ.dr. Moise Bojincă tragem nădejdea că vom mai trăi asemenea evenimente literare şi vor mai fi restituite cititorilor cărţi scrise de scriitorul Sabin Velican ce se autocaracteriza: „Am fost mai mult decât un dac!”
ION PREDOŞANU
