Am rămas o clipă descumpănit când Ion Călinoiu ne-a informat, zilele acestea, cu prilejul deschiderii oficiale a unei manifestări importante, că Ion Cepoi îşi serbează 60 de ani de la naştere.
Şase decenii de existenţă, din care patru dedicate culturii gorjene, cu trup şi suflet, cu inimă şi cu minte, cu echilibru şi patos interiorizat; etapă cu etapă slujind şi promovând proiecte complexe, dificile, cutezătoare, de încredinţat viitorului/posterităţii. Ca figură de intelectual, Ion Cepoi îşi are propria identitate, stilul personal de a conlucra cu alţii de acelaşi calibru, o anume detaşare de zgomotoasa glorie futilă, un mod, considerat de cei mai mulţi, abstract de a judeca lucrurile clar şi cumpănit, adaptat situaţiei, în încercarea de a le rezolva cu succes. Oricum, trăitor în două epoci – cea socialisto-comunistă şi cea democrato-capitalistă -, altfel n-ai cum să fii mereu în avantaj ori în perfectă apărare; iar Ion Cepoi s-a vădit a fi factorul unei stabilităţi a artelor şi literelor gorjene, poate şi al unei coeziuni, nu de conjunctură, ci de substanţă în jurul Cenaclului „Columna”, crezând în Şcoala de Literatură de la Târgu-Jiu. Dar, dincolo de preocupările lui profesionale, de împlinirile sale fie ca secretar literar al Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu”, fie ca director de instituţie, ca făcător de reviste domeniale, Ion Cepoi a crezut în destinul său creator, realizând o operă rotundă, fiind un scriitor total: poet, prozator, publicist, critic, istoric, documentarist, editor, calităţi înnăscute dar şi făcute prin muncă şi lecturi asidue. Am scris mereu despre cărţile sale, unele ezoterice, metamoderniste (ori transmoderniste), altele pur şi simplu impregnate cu un umor nebun, suculent, gâlgâitor. Poezia lui mi-a lăsat impresia unei reconsiderări a suprarealismului, ori poate a unei lirici de o reflexivitate urgenţială, intensificată paroxistic; sau, de ce nu, a unei direcţii ontologizante a transcriptului simulator cu evenimentul angajant într-o procesualitate practic devoratoare de energii şi de sacrificii parcă prea multe la un moment dat, dar, vai, atât de necesare. Şi, totuşi, în finalul portretului meu, dedicat, cu aceeaşi neclintită prietenie, lui Ion Cepoi, la 60 de ani ai săi, prefer să redeştept interesul cititorilor din Târgu Jiu, şi de aiurea, pentru o carte spectaculoasă, captivantă, elaborată pamfletar, satiric adică, şi autoironic, intitulată eufemistic, adică pe invers (a se citi antifrastic): „Manual de istorie alternativă”. Cartea am scos-o eu, la Editura Gorjeanul, în 2005, în calitate de consilier editorial şi se vrea o sarcastică, o demitizantă „antropologie socială şi culturală asupra lumii începând cu Geneza şi terminând ieri-alaltăieri, plus nişte impresii generale despre Gorj”, dar şi „individualizarea unui ţinut”, transformarea lui în centrul spiritual mondial. Un râs sănătos, rabelaisian şi cumva şi hogaşian, potopindu-mă, am realizat, brusc, că „academicul studiu” despre român şi esenţa acestuia, gorjeanul, este peste Băieşu, Mazilu, Cănăvoiu, Gârbea ş.a. Cartea va trebui imediat reeditată şi introdusă în fiecare casă de pe Jiul de Sus, căci e, realmente, o capodoperă, bogată în învăţături şi densă în consideraţii, graţie unei halucinante hermeneutici aplicate… global.
Ion Popescu Brădiceni
