La 90 de ani, Dr. Despina Tudor ne oferă un dicţionar mitologic, ca eveniment editorial aniversar

985

Distinsa doamnă, şi ce Doamnă, Despina Tudor s-a născut acum 90 de ani, ca fiică a Preotului Paroh din Bustuchin, Ion Băluţanu. A lucrat ca asistent universitar la Academia de Ştiinţe Agronomice „Ion Ionescu de la Brad” Bucureşti, apoi ca specialist veterinar – domeniu în care şi-a luat doctoratul – şi apoi ca redactor şi Redactor Şef al Editurii CERES. Împreună cu sora sa Iustina Băluţeanu urmaseră cursurile Pensionului Elena Doamna din Craiova, dacă nu mă-nşel şi apoi şi-au făcut câte o carieră în domenii diferite. Iustina Băluţeanu a devenit rapid o celebră interpretă a cântecului popular gorjenesc, din păcate, prematur dispărută.

Cu o cultură vastă, ea însăşi cântă la pian şi la venerabila vârstă de 90 de ani, după pensionare s-a preocupat mult de lecturi şi editări de cărţi. A strâns predicile Părintelui domniei sale – Preotul Paroh Ion Băluţanu – şi a scos o carte la Editura „Vergiliu”. La fel, generoasă din fire şi cu deosebit respect faţă de Iustina Băluţeanu a mai tipărit o altă carte – pare-mi-se în două ediţii – cu biografia şi succesele iubitei sale surori Iustina Băluţeanu, care lansase hăulita de la Gorj înaintea şi mai celebrei Maria Lătăreţu – Privighetoarea Gorjului.
Cu mult mai multe îi sunt cărţile de medicină veterinară, specialitatea în care-a excelat Dr. Despina Tudor. Are şi un dicţionar al tuturor medicamentelor de uz veterinar, dar şi altele despre care am mai scris în Gorjeanul.
În Prefaţa autoarei, recunoaşte că: „În urmă cu 7 decenii, în clasa I de liceu, se studia Istoria Antică. Atunci se făcea cunoştinţă cu zeii şi cu toate figurile din mitologia grecilor şi romanilor, cu nimfele, driadele, hamadriadele şi oreadele care locuiau în ape, în păduri şi pe munţi, cu satirii şi cu centaurii. În anii următori se citea Iliada şi Odiseea atribuite lui Homer, apoi Eneida, scrisă de Vergiliu, în care apăreau eroii (Ahile, Agamemnon, Ulise, Enea, etc.) cântaţi de aezi pe la banchetele regilor.
Posesoarea unei biblioteci vaste, alcătuită din tomuri groase şi apariţii de excepţie, Dr. Despina Băluţeanu are în prefaţă o întreagă o istorie a cunoaşterii zeităţilor şi figurilor mitologice. Dintre toimurile ce alcătuiesc bibliografia enumerată şi povestită în Prefaţă se numără: „Învierea zeilor” scrisă de Dimitri Sergheevici Merejovski, scriitor simbolist rus; cartea „Mytologie” de Dr. I. Kiriac, Tipografia profesională Dimitrie C,. Ionescu 1920, apoi din „Legendele şi miturile Greciei Antice de N.- A. Kun, Editura Ştiinţifică, Bucureştiu; „Dicţionar mitologic greco-roman” de Anca Balaci, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1969 (devenite opere clasice la noi), apoi cea mai nouă, originală şi completă „Greaca Mitologia”, de Sofia Soulis, publicată în limba română de Editura Toubi-s Editions, 1995, adusă de către fiul domniei sale Arh. Adrian Lascăr, dintr-o excursie în Grecia. Şi enumerarea surselor de inspiraţie sintetizate în acest minunat DICŢIONAR MITOLOGIC al Dr. Despina Tudor nu se opreşte aici.
În finalul Prefeţei, Dr. Despina Tudor mulţumeşte, cu modestie, Editurii Vergiliu şi Tipografiei ALAS, fără al căror sprijin acesta (Dicţionarul Mitologic, n,m. I.P.) nu ar fi putut vedea lumina tiparului. Mie nu-mi rămâne decât să-i adresez felicitările mele scrise, ș-i doresc încă mulţi ani de creaţie, acum, la senectute. Oamenii ca domnia sa sunt din ce în ce mai rari şi merită onoruri pe care societatea nu le acordă.
Celor interesaţi de abţinerea Dicţionarului Mitologic le ofer câteva posibilităţi: Adresa Editurii Vergiliu, Str. Maior Coravu nr. 27, Sector 2, Bucureşti şi Tel-Fax. 021-324 01 39; Tel. 021-2503932 şi 0722 581768 ori E-mail: contact@vergiliu.ro. Alte informaţii pe site-ul www.vergiliu.ro.
ION PREDOŞANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.