Gheorghe Tătărăscu s-a născut la 21 decembrie 1886, în localitatea Poiana, judeţul Gorj şi a decedat la 28 martie 1957 în Bucureşti, fiind prim-ministru al României în perioada 1934-1937, 1939-1940 şi a deţinut şi alte portofolii ministeriale (ambasador la Paris din 1938 şi până la 1 septembrie 1939, etc).
La Muzeul Olteniei se află expus stiloul din aur cu care Tătărăscu a semnat tratatul de asistenţă mutuală româno-francez ce garanta siguranţa unităţii naţionale române după Primul Război Mondial.
A fost căsătorit cu Aretia Tătărăscu, preşedinta Asociaţiei Femeilor din Gorj, care a fost implicată în ridicarea 
monumentelor lui Constantin Brâncuşi de la Târgu-Jiu.
Cu ocazia lansării cărţii Şi noi, piscoienii…Monografia etnografico-folclorică a satului Piscoiu, comuna Stejari, judeţul Gorj, din vara acestui an, la Stejari, l-am cunoscut pe domnul Nicolae Chişamera, născut la 16 octombrie 1929, un piscoian plecat pe cărările destinului, care va împlini în curând 84 de ani, care, cu umorul specific gorjenilor, ne-a povestit crâmpeie din viaţa lui.
Până la vârsta de cincisprezece ani a locuit în satul Piscoiu, avându-i la şcoală ca dascăli pe Dumitru Vintilă, Mihai Hurezeanu, Ioana şi Constantin Golumbeanu, de care îşi aminteşte cu drag şi de la care a învăţat multă carte, aceştia fiind oameni respectaţi în sat, cu multă ştiinţă de carte şi buni pedagogi.
A învăţat mai întâi în localul şcolii din primărie, apoi la şcoala cea nouă, construită la stăruinţa lui Dumitru Vintilă, a preotului Ion Andrei, a soţilor Golumbeanu. Deşi scriau pe tăbliţe de grafit şi învăţau în clase simultane, aproape toţi elevii învăţau ca să scape de sărăcie şi pentru a-şi face un rost în viaţă.
După terminarea şcolii a mers la Bucureşti şi a lucrat în construcţii cu echipa maistrului Titu Popescu, o rudă a sa, tatăl profesorului universitar Paraschiva Măruţă.
A urmat o şcoală militară din Sfântu Gheorghe (Covasna), fiind repartizat, în 1953, la Craiova, după şase ani fiind transferat la o unitate militară din Vânju Mare (trebuia întărită graniţa cu sârbii pentru că nu eram în relaţii bune cu Tito). Pentru că îi plăceau cifrele, fiind pensionat de boală din armată, a lucrat ca şi casier până în 1989, când a ajuns la vârsta pensionării, acum fiind mulţumit că are o fată, profesoară la Liceul „Panait Istrati” din Brăila şi un băiat care locuieşte cu el în Craiova. Interlocutorul ne povesteşte că în viaţă a avut momente bune şi rele, dar a ieşit cu bine din toate situaţiile, împreună cu cei şase fraţi ai săi, pentru că „am fost vioi, isteţ, descurcăreţ şi îndrăzneţ şi mi-au plăcut şi fetele din Piscoiu, nişte ţărăncuţe frumoase foc şi harnice”.
Când era copil, l-a cunoscut pe Gheorghe Tătărăscu, prim-ministrul României din acea vreme, care a venit la Rădineşti (o localitate învecinată Piscoiului), cu ocazia surpării unui teren, cu trăsura trasă de patru cai, pentru a constata dezastrul şi a lua măsuri.
A mers cu „nea Niţă Chişamera, unchiul meu, care fusese slugă la Tătărăscu şi care îl lua cu el la vânătoare. Când l-a văzut Tătărăscu (care era foarte iubit de gorjeni) a zis „- Ce faci, Ioane, cine este copilul ăsta?”. Unchiul meu i-a spus că sunt nepotul lui şi, când m-a văzut cam zdrenţăros, i-a zis vizitiului: „-Dă-i copilului bani să-şi cumpere haine!”. Unchiul meu a primit o sumă de bani, cam cât două salarii de astăzi, iar eu un pic mai mult. Nici acum nu am uitat cum a oprit trăsura în pantă (pe la noi sunt dealuri) şi a stat de vorbă cu noi, fiind un om popular şi mereu prezent printre oameni.
L-am mai întâlnit pe ministrul gorjean şi la Logreşti, într-o campanie electorală, când l-am însoţit pe tata şi pe unchiul meu, Pătru Chişamera, care merseseră la o manifestaţie pentru votare.
Pe şosea era multă lume care trecea prin faţa locului în care se găsea Tătărăscu, soţia şi suita sa, erau cordoane care ne flancau, iar noi, copiii, când treceam prin faţa lor, primeam în dar o bluză, pantaloni scurţi, o bască albă, o pâine şi opinci ţesute frumos (în genul celor pe care le poartă dansatorii de astăzi) şi trebuia să strigăm „Trăiască domnul şi doamna prim-ministru!”.
Unchiul meu a zis tatei să mă mai lase să mai merg odată ca să mai primesc haine, dar tata, om corect, fiindu-i ruşine, n-a acceptat pentru că Tătărăscu ne cunoştea şi mă mai văzuse la Rădineşti.
În astfel de împrejurări l-am cunoscut eu, puştiul din Piscoiu, pe prim-ministrul României, gorjeanul nostru de suflet, marele om politic Gheorghe Tătărăscu”.
Sunt amintirile, impresiile unui octogenar gorjean, Nicolae Chişamera, fiu al Piscoiului, în preajma căruia ai zăbovi ceasuri întregi pentru a asculta întâmplări din vremuri apuse, spuse cu har şi sinceritate.
Gheorghe Sinescu
