Jurnal de scriitor – CĂŢELUL

150

foto alex gregoraAşteptăm să ningă dintr-o clipă în alta ca într-un desen naiv. Ce viaţă, oameni buni! Împreună ne-o ducem pe umeri – mătrăgună – către zările unduitoare. Ce-ar fi să plecăm cu toţii într-acolo, să ne lămurim, precum ştima comorilor care şi-a luat mărgăritarele şi s-a dusuuu.

Şi ticăloasă fiind, a ajuns la câte un politician. Iată-l, însă, pe cel spălat cu parfum de brânduşă, de câte-o mătuşă, privegheată de luni până duminică. Mă opresc aici, fiindcă un mutulică din lumea politică se coace la televizor, doar-doar vom adormi cu toţii în cristelniţa cu licoare de maci. Vreau ca din acest roşu de preţ să-i dăruiesc lui Adrian Năstase o steluţă ninsă. Dintr-o tristeţe numărată în cercuri, sunt fulgerat de amintirea unui căţel. Care, la alegerile câştigate de iluzia Traian, cu un singur ochi, şi-a scos capul de sub coviltir şi mi-a zis: Îţi e năcaz, dom şef? Îmi era, cum dracu să nu-mi fie. Iar mă prinsese o secetă de îngeri, poate îmi plouase cu venin, în (im)precizia poporului nu puteam însă a mă socoti. Mai târziu se porniră mugete de crocodil, un amestec foarte ciudat şi iritant de acuzaţii, inclusiv la adresa mătuşii Tamara – de dimineaţa până seara! – căci, fierbându-i coapsa, politicii noastre i se aruncau măşti rănite cu semnul umbrii. Acum, după şapte ani, ne aflăm în ţara nenorocului. Iar gura nu ne mai tace. Cred că suntem loviţi cu toţii de un fel de mucegăire, amiros de unsoare marinărească, de podea, de corabie vopsită cu cactuşi. În sinceritatea mea caut aceşti ani pierduţi. Şi-mi închipui cum s-ar mai fi topit ei dacă Adrian Năstase era ales Preşedinte al României. Probabil cu o fâşie de purpură continua să ne atingă austrul. În ţara noastră, droaia de amăgire ar fi curs în continuare. Şi la vechiul nuc s-ar fi adunat tot aşa profeţii, ca să ne spună şi să ne promită. Eu cred, totuşi că, măcar, cu Adrian Năstase în funcţia de preşedinte nu ne-ar fi fost ruşine. Păcat şi de mătuşa Tamara, punctul şi floarea de nu-mă-uita. Iată, în instanţă cazul se lămureşte încet, legănându-se melancolic către frângere. Îndoit în tristeţi, îmi pornesc gândul către căţelul din memorie. Sunt sigur că şi-a votat traianul de încă două ori. Că doar-doar s-o lua la trântă, chiar din ianuarie, cu corupţia. Eu însă nu l-am mai întâlnit. Mi-ar fi zis din nou, de fiecare dată: Îţi e iar năcaz, dom şef? Nici eu, nici tu, nici el nu ştie ce s-ar fi întâmplat dacă. Smintit să fii, numai să-ţi ningă în roiuri mov!

Alex Gregora

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here