Judeţul Gorj, redescoperit prin fonduri europene

483

baia de fier (4)„Redescoperă Gorjul” este un proiect implementat la nivelul judeţului nostru pe o perioadă de un an de zile menit să facă cunoscute la nivel naţional şi internaţional frumuseţile acestui judeţ. Proiectul are o valoare de aproape un milion de lei, iar finanţarea acestuia este din fonduri europene.

Finanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională în cadrul Programului Operaţional Regional 2007 – 2013, proiectul „Redescoperă Gorjul” are o durată de implementare de 12 luni şi are ca obiectiv general îmbunătăţirea vizibilităţii judeţului Gorj ca destinaţie turistică. „Acesta este un factor care stimulează dezvoltarea economică a judeţului Gorj şi a regiunii sud – vest Oltenia într-o manieră în care bogăţiile judeţului să fie apreciate şi păstrate pentru generaţiile viitoare, prin respectarea principiilor dezvoltării durabile şi protecţiei mediului”, a declarat Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj.

Valoare de un milion de lei

Potrivit conducerii CJ Gorj, valoarea totală a proiectului este de 970.549,24 lei, din care 2%, adică 15.748,02 lei, este co-finanţarea Consiliului Judeţean. Ca şi activităţi principale desfăşurate în cadrul proiectului sunt realizarea unui film de prezentare turistică de 15 minute, concepţia unui spot TV cu o durată de 90 de secunde care să fie difuzat pe posturi de televiziune cu difuzare naţională, 30.000 de pliante turism monahal, tot atâtea pentru cel montan, istorie, cultură, tradiţii, alte 60.000 pentru muzeele şi peşterile Gorjului, 2.000 de albume de prezentare ale judeţului Gorj, 10.000 de steguleţe, 10.000 de DVD-uri cu filmul de prezentare turistică, 5.000 de pixuri, 10.000 de brelocuri, tot atâtea hărţi turistice ale judeţului, 5.000 de insigne şi un banner.

„În momentul de faţă ne aflăm la procedura de achiziţie a proiectului. Prin acesta se urmăreşte îmbunătăţirea gradului de atractivitate al judeţului Gorj, valorificarea patrimoniului natural şi cultural, includerea în diverse circuite, creşterea cu cel puţin 20 de procente a numărului de turişti români, precum şi menţinerea locurilor de muncă din sectorul turism în acest judeţ”, a precizat preşedintele CJ Gorj, Ion Călinoiu.

Izabella Molnar

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here