Joc modest, rezultat excelent

620

Pandurii a trecut și de valul 10. Cu emoții, dar victoria este cu atât mai importantă. Voluntariul a pus probleme elevilor lui Edi Iordănescu, dar echipa gorjeană merge pe stilul echipelor mari, care câștigă și când joacă prost.

Edi Iordănescu a ordonat elevilor săi ofensivă totală, iar Pandurii a început meciul de pe poziții foarte avansate, cu fundașii laterali dincolo de linia de centru, dar Voluntariul a arătat încă din start valențe ofensive. Todoran a profitat de o serie de bâlbe ale pandurilor, a șutat din interiorul careului, dar bara din stânga l-a salvat pe Mingote în minutul 4. Pandurii nu a reușit să se apropie periculos de poarta lui Botaș, abia în minutul 10 Droppa punând în pericol poarta oaspeților cu o lovitură de cap după o centrare a lui Ungurușan. Nu a trecut prea mult timp și oaspeții au deschis scorul, în minutul 13 o centrare plouată în careul pandurilor a fost reluată cu capul de Dinu Todoran spre colțul lung, peste Mingote. Portarul portughez avea însă să aibă reacție în minutul 24 când veteranul simbol al Voluntariului, Dinu Todoran, a scăpat singur în careul gazdelor, Mingote blocând in extremis. Jocul Pandurilor a continuat să fie îmbâcsit, jucătorii lui Edi Iordănescu au avut posesie, dar cu greu au reușit să se apropie de poarta lui Botaș. Droppa, cu încă o lovitură de cap, și Nistor, cu un șut din afara careului, au căutat fără succes poarta Voluntariului, abia în minutul 38 venind și primul șut pe poartă al Pandurilor și, odată cu el, și egalarea. Nicoară a croșetat în careul oaspeților, a întors doi fundași după care a pasat în spate pentru Răduț, mijlocașul gorjenilor marcând cu un șut din interiorul careului, fără replică din partea lui Botaș. Foarte repede după egalare, Pandurii putea trece chiar în avantaj, dar Hora a profitat pe jumătate de nesincronizarea dintre fundașii centrali ai Voluntariului și a reluat cu capul din marginea careului mic pe lângă poarta lui Botaș.

Pandurii Târgu Jiu – FC Voluntari 2-1 (1-1)
Stadion “Municipal”, Drobeta Turnu Severin, spectatori: 200
Au marcat: Răduț (min. 38), Hora (min. 70) / Todoran (min. 13)
Pandurii: Mingote – Ungurușan, Vasco, Săpunaru, Momcilovic – Mrzljak, Droppa – Nicoară (min. 63 Wellington), Nistor (min. 92 Filippetto), Răduț – Hora (min. 84 V. Munteanu). Antrenor: Edi Iordănescu.
FC Voluntari: Botaş – Rus, Maftei, Rădoi, Briceag – Todoran (min. 73 Pancu), Novac – Kone, Cârstocea (42 Goosens), Vâlceanu (min. 63 Tchoutou) – Bălan. Antrenor: Gheorghe Mulţescu.
Arbitri: Radu Petrescu – Valentin Avram, Bogdan Velicu.
Cartonașe galbene: Răduț (min. 54), Mrzljak (min. 90) / Goosens (min. 45), Maftei (min. 69), Pancu (min. 82)

Încâlcit și după pauză
Datele problemei nu s-au schimbat major nici după revenirea de la cabine. Voluntariul a fost mai periculoasă în debutul reprizei secunde și a fost la un pas să revină la conducere după un offside nesemnalizat, dar Bălan, scăpat singur cu Mingote, a trimis pe lângă poartă în minutul 54. Patru minute mai târziu, Todoran a fost din nou la finalizare, un șut cu latul din 16 metri fiind respins cu greu de Mingote. Ca și în prima repriză, Pandurii a preluat inițiativa abia după 10-15 minute de joc, iar Droppa a șutat de la 20 de metri, însă mingea a trecut pe lângă buturi. Bucuria avea să vină pentru gorjeni în minutul 70, când Momcilovic a executat bine o lovitură liberă de la circa 22 de metri, Botaș a respins în față, iar Hora și-a arătat din nou clasa marcând al zecelea său gol în actuala ediție de campionat. La 2-1 pentru Pandurii, Voluntariul a forțat, Mulțescu l-a trimis pe teren pe Pancu, dar nici rapidistul nu a reușit să mai facă nimic.

Duel ratat între frații da Silva
Meciul dintre Pandurii și FC Voluntari ar fi putut fi prilejul primei confruntări fraticide între doi brazilieni ce au evoluat în sezonul precedent în tricoul echipei gorjene. Erico și Elton Constantino da Silva au jucat împreună pentru Pandurii, dar la finalul sezonului unul a primit oferta de a continua la echipa antrenată de Edi Iordănescu, în vreme ce celălalt a trebuit să-și caute o altă grupare. Erico a fost primul care a ajuns la Târgu-Jiu și este și cel care continuă să îmbrace tricoul alb-albastru, în vreme ce Elton a pierdut startul sezonului, dar de câteva săptămâni s-a întors în campionatul României semnând un contract cu nou promovata din Voluntari. Erico, fundașul pandurilor, nu a fost oprit în lot pentru meciul cu FC Voluntari, în vreme ce Elton a fost doar rezervă la oaspeți, astfel că duelul fraților da Silva nu a avut loc la Severin.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here