Joacă pentru titlul național

550

Șase universități din țară, Universitatea „Constantin Brâncuşi” Târgu Jiu, Universitatea din Piteşti, UNEFS Bucureşti, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, Universitatea de Vest Timişoara și Universitatea „Valahia” din Târgovişte își dispută titlul național la handbal feminin la Târgu Jiu, în perioada 31 mai-1 iunie. Vicecampioane naționale, studentele gorjene aspiră la aur. „Obiectivul este câştigarea titlului naţional”, susține Monica Bâcă, decan al Facultăţii de Științe Medicale și Comportamentale.
Sala Sporturilor din Târgu Jiu va găzdui în weekend turneul final al Campionatului Universitar de handbal feminin.
Cele șase echipe participante vor fi repartizate în două grupe de câte trei echipe. Campioana en-titre, Universitatea din Piteşti și echipa gazdă, UCB sunt capi de serie.
Studentele gorjene speră să câștige titlul național, mai ales că joacă acasă. „În primul rând este o competiţie sportivă şi de aceea trebuie să primeze spiritul de fair-play. Cu siguranţă toate cele şase echipe îşi vor dori să câştige titlul naţional, însă cel mai important e ca pe teren şi în afara lui să existe respect. Îmi doresc ca această întrecere să fie una reuşită, iar cel mai bun să câştige. Pentru noi, obiectivul este câştigarea titlului naţional. Asta ne propunem, vedem la final dacă vom şi reuşi. Suntem vicecampioni naţionali universitari, şi având în vedere că turneul este la noi acasă, ne dorim să triumfăm. Nu ne va fi uşor, dar beneficiind de serviciile surorilor Predoi care sunt studentele noastre, sperăm să câştigăm.
Putem spune că avem de luat o revanşă în faţa studentelor de la Piteşti, după ce anul trecut am pierdut finala”, a declarat Prof. univ. dr. Monica Bâcă, Decan al Facultăţii de Științe Medicale și Comportamentale.
UCB va fi coordonată de pe bancă de tehnicianul echipei Energia, Liviu Andrieș, „transferat” special pentru acest turneu.

Programul turneului:
SÂMBĂTĂ, 31 mai 2014:
09.00-10.15 meci grupe: A3 – A1
10.30-11.45 meci grupe: B3 – B1
12.00-13.15 meci grupe: A2 – A3
16.00-17.15 meci grupe: B2 – B3
17.30-18.45 meci grupe: A1 – A2
19.00-20.15 meci grupe: B1 – B2

DUMINICĂ, 1 iunie 2014:
09.00-10.15 Meci clasament – loc 5–6
10.30-11.45 Finala mică – loc 3 – 4
12.00-13.15 Finala mare – loc 1 – 2
13.30 – Festivitate de premiere Sala Sporturilor
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here