Jiul Rovinari, incertitudini de vară

318

Cândva reprezentând cu cinste Gorjul la nivelul Ligii a 3-a, Jiul Rovinari se scaldă în această vreme în incertitudinea unui viitor deloc roz.
Echipa rovinăreană nu a sunat încă adunarea pentru reluarea pregătirilor în vederea unui nou sezon și asta și pentru că încă nu se cunoaște drumul pe care clubul îl va urma din sezonul 2014-2015. Administratorul Public al orașului Rovinari, Constantin Podaru, dă asigurări însă că la Rovinari se va juca fotbal la nivelul Ligii a 3-a, asta chiar dacă nu Jiul va fi echipa care o va face: „La Rovinari nu dispare fotbalul de Liga a 3-a. Pandurii II va juca la Rovinari și vom avea o colaborare legată de Centrul de Copii și Juniori cu Pandurii și LPS Târgu Jiu”, a declarat Podaru. Acesta nu respinge ideea ca și Jiul să continue la acest nivel, însă doar în condițiile în care echipa va reuși să adune suficient de mulți juniori, astfel ca ea să poată fi susținută cu un buget minim: „Dacă reușim să găsim juniori republicani la LPS și Pandurii, atunci vom înscrie echipa în Liga a 3-a, dar acest lucru se va discuta în Consiliul Local”, a mai spus Podaru. În aceste condiții, pare din ce în ce mai puțin probabil ca Jiul Rovinari să mai reprezinte Gorjul la nivelul Ligii a 3-a, clubul rovinărean urmând a se dedica în principal activității la nivel de copii și juniori: „Preferăm să facem un Centru de Copii puternic, cu copii de la Rovinari și din zonă pe care să-i sprijinim să ajungă fotbaliști. Consiliul Local nu cred că-și permite în momentul acesta o echipă de Liga a 3-a”, a mai declarat Podaru.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here