Jihad pornit la Spitalul Bumbeşti-Jiu pentru un medic libanez

1553

Managerul Spitalului Orăşenesc din Bumbeşti-Jiu, Aurel Stolojanu, se află, din nou, în mijlocul unui scandal. De data aceasta, managerul nu a mai dat dovadă de nepăsare faţă de neregulile din instituţie, ci a luat apărarea, într-un mod violent, unui medic arab, care se înscrisese la concursul pentru postul vacant de chirurg în cadrul unităţii spitaliceşti. Medicul trecuse cu notă bună proba scrisă, dar a fost picat la proba de interviu, vinovaţi fiind, în opinia directorului, doar membrii comisiei de examinare. Cu aceştia s-a certat serios Stolojanu, la jumătatea săptămânii trecute, neînţelegând de ce arabul, unic candidat de altfel, a luat peste şapte la scris şi a fost picat la interviu. Acuzele managerului s-au îndreptat, în special, spre fostul şef al Secţiei de Chirurgie a Spitalului Judeţean Târgu-Jiu, Adonis Bălan, acuzat că, din anumite interese personale, ar fi influenţat negativ toată comisia, care a decis picarea la examen a chirurgului libanez. Colegii lui Bălan spun, în schimb, că această ipoteză nu ar fi adevărată.

spital sadu nouSpitalul Bumbeşti-Jiu funcţionează, în prezent, doar cu un medic chirurg. Mai exact cu Oleg Ivanov, totodată şef de secţie. Unitatea medicală şi secţia, în special, are nevoie urgentă de încă un chirurg, motiv pentru care, cu chiu cu vai, un astfel de post a fost scos la concurs. Vacantarea aprobată de Ministerul Sănătăţii a impus organizarea concursului la care, în mod surprinzător, s-a încris doar un candidat. Libanez de origine, chirurgul respectiv avea şanse mari să primească postul, mai ales că la proba scrisă, susţinută în faţa comisiei, a luat peste şapte. La interviu, arabul a fost picat cu brio de comisia din care făceau parte doi chirurgi, un reprezentant al Ordinului Asitenţilor şi un reprezentat al DSP Gorj. Vocal împotriva promovării candidatului -ar fi dovedit doctorul Adonis Bălan, cel acuzat direct de Aurel Stolojanu că ar vrea pentru sine postul în cauză.

aurel_stolojanuCeartă în toată regula
De altfel, Stolojanu când a auzit că libanezul nu a fost promovat, a tăbărât peste comisia de examinare. Le-a adus acuze celor din comisie că nu l-au promovat pe chirurgul arab de care spitalul avea nevoie. Acesta argumenta ccă acel candidat trecuse proba scrisă şi nu avea cum să nu treacă şi proba orală.
DSP Gorj confirmă conflictul rezervându-şi dreptul de a nu căuta vinovaţi pentru concursul eşuat. Reprezentanţii DSP Gorj susţin că, în final, chirurgul nici nu a mai făcut contestaţie. Tot DSP a comunicat, în schimb, că postul se va scoate, din nou, la concurs procedura fiind destul de greoaie.
În ceea ce îl priveşte pe dr. Adonis Bălan, contactat telefonic, acesta nu a putut fi găsit pentru a comenta cum au stat lucrurile, din punctul său de vedere, în comisia de examinare. Nici managerul Stolojanu nu a putut fi contactat pentru un punct de vedere legat de incidentul de la jumătatea săptămânii trecute şi nici şeful de la Reurse Umane al spitalului, pe care vroiam să-l întrebăm, dacă acel candidat libanez a făcut sau nu contestaţie, după ce nu a fost promovat la interviu.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here