Jandarmii gorjeni, la cursurile de acordare a prim-ajutorului medical în situaţii de urgenţă

1197

Un număr de 16 jandarmi gorjeni, din cadrul structurilor montane și de ordine publică, participă în aceste zile la cursuri de acordare prim-ajutor în situații de urgență organizate cu sprijinul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Gorj. IJJ Gorj transmite că activităţile de instruire sunt susţinute de coordonatorul SMURD, împreună cu un paramedic din cadrul ISU Gorj, și constă în pregătire teoretică şi practică, fiind arătate, explicate și exersate manevre de resuscitare în caz de stop cardio-respirator sau cele specifice dezobstrucţiei căilor respiratorii.
,,Aceste activităţi fac parte dintr-un plan de măsuri privind pregătirea personalului Ministerului Afacerilor Interne în acordarea primului ajutor de bază, care se desfășoară pe parcursul a 2 zile, timp de 8 ore pe zi. Principalul obiectiv al acestor cursuri este de a forma deprinderi pentru aplicarea de tehnici și manevre de prim ajutor fără echipamente speciale al jandarmilor gorjeni, care, de foarte multe ori ajung primii și intervin la diferite evenimente în urma cărora au rezultat vătămări corporale, ca să poată ajuta victimele până la sosirea personalului specializat. Acordarea primului ajutor în situații de urgență poate face diferenţa dintre viaţă şi moarte”, comunică jandarmii.
M.C.H.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here