Jandarmii gorjeni, alături de elevi

402

jandarmi1Reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) „Tudor Vladimirescu” Gorj vor asigura şi în noul an şcolar siguranţa elevilor şi a profesorilor care vor interveni la orice solicitare în incinta instituţiilor de învăţământ.

În prima zi de şcoală, jandarmii gorjeni au fost alături de cadrele didactice şi de elevi, la fel cum vor fi şi pe parcursul anului şcolar 2010-2011. Astfel, efective de jandarmi din cadrul IJJ Gorj, vor participa la menţinerea ordinii şi liniştii publice în zona instituţiilor de învăţământ din municipiile Târgu-Jiu şi Motru, dar şi în oraşul Novaci.

Elevii s-au familiarizat deja cu prezenţa jandarmilor alături de poliţişti în cadrul patrulelor mixte în zona unităţilor şcolare. Oamenii legii au sarcina să asigure climatul de siguranţă civică, să prevină şi să combată fenomenul contravenţional sau penal, astfel încât procesul de învăţământ să nu fie tulburat. Printre obiectivele jandarmilor gorjeni se numără şi faptul ca elevii să nu fie victimele agresiunilor, ale comportamentelor indecente, antisociale şi deviante precum şi a manifestărilor de natură infracţională sau contravenţională.

De asemenea, cadrele din compartimentul Prevenirea şi Combaterea Criminalităţii au editat un pliant în peste 2.000 de exemplare care au fost distribuite zilele trecute la instituţiile şcolare şi prin care se doreşte îndrumarea comportamentului în şcoală şi în societate. Deviza IJJ Gorj este: “În şcoli prezenţa noastră, va crea liniştea şi siguranţa voastră”.

Izabella Molnar

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here