Afirmat în ultimii douăzeci de ani, la vârsta deplinei maturități creatoare, cu antologii de epică populară și culegeri de folclor din zona Teleormanului (Basmul cu Soarele și Luna, antologie de epică populară fantastică și studiu introductiv pe tema timpului și spațiului, Ed. Minerva, 1988; Folclor din satele de pe Burdea, culegeri, Ed. Teleormanul Liber, 1994;
Cultul grâului și al pâinii la români, monografie, Ed. Minerva, 1997), IULIAN CHIVU a perseverat în domeniul folcloristicii și etnologiei, îmbogățindu-și cercetarea cu recursul la instrumentarul semioticii și psiholingvisticii, la istoria mentalităților, filosofia culturii, etnosofie, etică, religie (Semioză și deictica semnului în credințele românești, studiu de semiotică folclorică, Ed. Universal Dalsi, 2006; Studii și articole de etnologie, Universal Dalsi, 2007).
Pe scurt zis, este vorba de o abordare interdisciplinară, de mai larg orizont, tot mai evidentă în ultimele sale lucrări de excepție: Homo moralis. Mari paradigme etice și etosul românesc (Ed. Herald, 2008) și Spiritul pendulator. Eseurile de la Stuttgart (Herald, 2010).
Homo moralis inaugura, aşadar, o a doua etapă în cadrul acestor cercetări, deplasând interesul eseistului către ”marile paradigme etice” al omenirii, comentate în secțiuni de sine stătătoare, precum: ”Paradigma orientală”, ”Proiectul heladic”, ”Apendicele roman” și ”Paradigma creștină”, adăugându-se la acestea o reexaminare a ”Etosului românesc” și sfârșind cu un capitol intitulat ”Către o etică universalistă”…
Spiritul pendular, având ca subtitlu ”Eseurile de la Stuttgart”, cuprinde, în cele trei capitole, eseuri și articole publicate în revista on-line româno-germană ”Agero-Stuttgart”, volumul fiind prefațat de redactorul-șef al acesteia, poetul și eseistul Lucian Hetco. Întrucât și noi am semnat în coloanele acestei cunoscute publicații, intuim larga adresabilitate și o anumită ținută a acestor colaborări, pertinența unui anumit tip de discurs raționalist și analitic. Având în vedere această febricitară disponibilitate ideatică, în care etnologia și etnosofia intră în dialog cu psiholingvistica, istoria mentalităților și alte discipline umaniste, prefațatorul surprinde exact figura spiritului reflexiv în dicțiunea ideilor, adică formula academică a lucrării, arhitectonica raționalist-echilibrată a discursului, larga deschidere vizionară:
”Iulian Chivu trece prin această remarcabilă sinteză dincolo de limitele filosofiei/etnosofiei tradiționale românești, pe care o îmbogățește calitativ, propunându-ne noi dimensiuni gnoseologice într-o lucrare academică de rang european, pretențioasă, ambițioasă și excelent alcătuită, un fel de piatră de hotar dacă vreți, căreia i se cuvine cu siguranță o traducere la fel de exactă, secondată de o apariție în una dintre limbile de circulație universală. Mă refer aici în special la spațiul de limbă germană, unde am convingerea că această lucrare va găsi într-un viitor apropiat nu doar căutare, ci și confirmarea publică ori științifică ce i se cuvine unui analist și filosof de excepție.”
”Eseurile de la Stuttgart” consacră, așadar, un anumit tip de discurs pluridisciplinar, în care elemente de etnologie, etnosofie, lingvistică, psihologie socială, etică, axiologie, epistemologie, religie și istoria mentalităților sunt convocate întru definirea unor idei, convingeri, tendințe privind colectivități umane și profiluri spirituale, toate raportate la condiția omului în istorie, la puterea acestuia de a modela paradigme funcționale, dar și la evidențierea diferențelor specifice dintre etnii și culturi, în funcție de anumiți factori ai habitatului geo-psiho-mental.
Structurată pe trei capitole (I. Nefericirile gândului, II. Verba dicendi, III. Etnologie, etnosofie), Spiritul pendulator se menține în aceeași opțiune față de marii oameni de cultură români care au teoretizat asupra etno-spiritualității românești. În Paradigma creștină (vol. ”Homo moralis”), Iulian Chivu constata că asupra spiritului românesc s-au exprimat o seamă de scriitori români, de la cronicari și Dimitrie Cantemir până la contemporanii Patapievici și Pleșu: ”Noi însă, pentru a nu continua pe un ton eliadesc, nu vom extinde discuțiile asupra unor aprecieri făcute de Blaga, de Iorga sau Botta, ci ne vom opri asupra unor opțiuni vag subversive, tranșante și exprimate fără menajamente, de D. Drăghicescu, M. Ralea, C. Rădulescu-Motru și Emil Cioran.”
Așadar, avem de a face nu cu o filosofie a culturii à la Blaga, ci cu opțiuni mai ”subversive” și ”tranșante”, dar nici acestea à la Pleșu sau Patapievici… Opțiunea pentru spiritul de echilibru este vizibilă, mai ales că raportările etno-spiritualității românești se fac la scară universală. Iată, în primul rând, eseul Protocronii fundamentale, în care gânditorul schițează câteva linii ale ”înclinațiilor etice” pentru a stabili o psihotipologie a europenilor, pe urmele filosofului Salvador Madariaga (Itinerarii spirituale, 1983). Dacă englezii ar fi dominați de spiritul de acțiune, francezii de cel rațional, iar nemții de acea interioritate (Innerlichkeit) riguroasă, calculată, ordonată, cu rol dominant, românii ar avea ”înclinația spre finalizări pragmatice”…
În ceea ce privește Spiritul pendulator, aflăm că există în comportamentul oamenilor ”momente care afirmă personalitatea și rațiunea”, dar și ”momente care le reclamă absența”. De la primitivism la etnomorfozele Evului Mediu, drumul spiritului a fost lung, dar el interesează doar ca devenire ontică. Unul e spiritul expansiv occidental, pragmatic și lucrativ, altul cel oriental, retractil și metafizic, contemplativ și speculativ, angajând eul în aventura existențial-ideatică. Limba însăși, care nu e ceva exterior specificității spiritului, exprimă fie raționalul și ordinea unei gândiri, fie o altă logică de tip metafizic, poetic, contemplativ. Chiar ”opera folclorică”, apreciază Iulian Chivu, este ”o contextualizare deschisă spre mulțime, este prima fabrică a identităților naționale”. Spiritul pendulator se vede, iarăși, în folclorul românesc (sau al altor popoare cu condiții similare), zonele ”tampon” sau ”de aculturație” neexcluzând ”conculturația”: ”Coexistența, spuneam, își produce valorile ei, ca deschidere, pe când existența, ca închidere, adâncește valorile sinelui în contradicțiile și armoniile lui.”
Citim, de asemenea, în Seducțiile diletantismului (cu un anumit aplomb jurnalistic al deontologului în ”stepa tranziției” – v. vol. ”Reporter în stepa tranziției sau zece prilejuri de deontologie”, publicistică, Ed. Tipoalex, 2003) că ”popoarele pot trăi în mediocritate, judecând după datele istoriei, însă în diletantism, din motive de inconsistență, nu pot nici să supraviețuiască”…
Obsesia de a identifica sau de a dizerta, mai bine zis, asupra ”determinantelor etice” este aproape permanentă în etnosofia lui Iulian Chivu, agrementându-și eseurile cu citate din gânditori moderni ca Lawrence, Kohlberg, E. Hall, A. Maslow, concluzia fiind una deterministă: ”Sensul vieții este unul moral, iar cursul istoriei îl urmează, fiindcă orice altă alternativă ar însemna ezitare, impas, prăbușire” (Determinante etice pe axa Hall-Kohlberg-Maslow).
Multe sunt temele eseurilor în discuție, însă interesantă este dicțiunea ideilor, acel farmec al enunțului și formulării memorabile, ușurința de a desena concepte și idei, în mod conex și interdisciplinar. Iată, spre exemplu, eseurile despre ”miturile actualizării”, despre ”tristețea metafizică a desăvârșirii” ori despre ”consensualizările derizoriului” și ”punerea la punct”… Iluminarea lui Charmides sau conceptualizarea maieutică (și aceasta pendulând între general și particular) este un admirabil excurs de filosofie platoniciană, în care Socrate va prefera, ca mai apoi un Blaise Pascal, nu Adevărul ci căutarea, descoperirea, ca metodă, a acestuia.
Verba dicendi, fixându-se asupra raporturilor dintre gândire și limbaj, cuprinde eseuri referitoare la ”simțul” și ”spiritul” limbii. Autorul scrie despre o ”gramatică a personalității” (Diatezele eului), despre ”reflexivul dinamic” și cel ”opozabil”, despre ”proiecția pronominală în axiologiile eticii” sau despre ”în-de-sinea sau profunzimile monologisticii”…
Vocația de filolog a etnosofului Iulian Chivu, floretist de idei și concepte surprinzător și digresionist, se fixează asupra mecanismelor de funcționare a limbajului și pe specificul rostirii, pe considerentul humboldian că ”nimic nu poate fi exclus din limbă, pentru că ea conține totul”.
Sau, cu alte cuvinte, această remarcă, dincolo de lucrurile normative și explicative: ”Limbajul dă satisfacții când codului, când gândului, iar spiritul se lasă ispitit când de zicerea surprinzătoare, când de profunzimea cugetării.” Și încă: ”Etnologia lingvistică încă nu a făcut toate conexiunile între determinanta istorică, cea geografică, cea etnogenetică și psihologia aplicată…” De unde se vede fervoarea celui ce analizase în altă carte paremiologia românească (Homo moralis) și nonconformismul unui spirit în explorarea de noi semnificații, sensuri, idei ale limbajului…
A treia parte (III. Etnologie, etnosofie) va aborda ”sentimentul românesc al valorii” sau, în sens heideggerian, ”spiritul locuirii”, militând pentru ”cercetări etnologice în spiritul antropologiei complexității” sau, la unison cu Ioana Andreescu, pentru ”o altă perspectivă în etnologia românească”, ba chiar pentru o ”etno-logică a exprimării sentimentelor”…
Un foarte frumos eseu, în care Blaga nu mai este ocultat, este cel intitulat Spiritul locuirii: Citindu-l românește pe Heidegger, cuprinzând admirabile reflecții: ”Locuirea românească a ordonat și ea teluricul și uranicul pe o axă a cosmologiei sale, care începea de pe vatra casei și din centrul satului; transcendență care coboară cât să dea temei, apoi urcă cât să dea orizont nădejdilor și să împace pe termen lung destinul cu locul, domesticindu-le dimpreună.”
Prevăzută, în final, cu rezumate în germană și engleză, realizate de același fervent admirator Lucian Hetco de la ”Agero-Stuttgart”, lucrarea Spiritul pendulator – atât de vizibil în felul de a fi al românilor – se recomandă ca operă marcantă în peisajul gândirii contemporane europene, adăugându-se unei bune tradiții și unei direcții fertile de cercetare interdisciplinară a etno-spiritualității românești într-un moment de plenitudine.
Zenovie Cârlugea
