Iubirea de Dumnezeu ne aduce iertarea de păcate!

149

untitledSfintele Evanghelii rânduite pentru a fi citite în duminica a V-a sunt ca o lumină pentru sufletul nostru în această perioadă a Postului Mare, motiv pentru care Duminicii acesteia i se poate spune Duminica Pocăinţei, pentru Credinţă, care ne arată că devărata pocăinţă, pocăinţa întru Hristos, e o întoarcere la Dumnezeu datorată unei înţelegeri adânci, negreşit cu raţiunea, dar mai ales cu inima, a păcatelor, pentru că ne întoarcem întru Hristos, ca să ne întâlnim cu Dumnezeu în mod personal.

O mireasă a Împărăţiei Cerurilor!
Evanghelia şi pomenirea Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca au ca scop comun îndemnul la pocăinţă, la pregătire pentru înviere spirituală, la curăţirea de păcate prin Taina Pocăinţei sau a Spovedaniei şi a primirii iertării păcatelor. Vedem că Mântuitorul Iisus Hristos, ca dumnezeiesc duhovnic, are o altă gândire decât gândirea oamenilor obişnuiţi. Simon fariseul care L-a invitat pe Mântuitorul Iisus Hristos în casa Lui, când a văzut că femeia păcătoasă plânge şi şterge cu părul capului ei picioarele Mântuitorului şi le unge cu mir de mare preţ, gândea în inima sa, că dacă Iisus ar fi prooroc, ar şti ce fel de femeie este această păcătoasă. Viaţa Mariei Egipteanca ne arată că ea, după 47 de ani de pocăinţă pentru cei 17 ani de trăire în păcate şi în patimi trupeşti, nu doar a primit iertarea, ci a devenit o sfântă, plină de lumina harului dumnezeiesc. Atât de mult au ajutat-o pocăinţa, nevoinţele şi rugăciunile pe Cuvioasa Maria Egipteanca, încât, uneori, când se ruga, se ridica de la pământ în lumină sau trecea Iordanul mergând pe apă ca pe uscat. Aici, vedem că în această perioadă a Postului Sfintelor Paşti, oricât de păcătos ar fi un om, bărbat sau femeie, pocăinţa şi rugăciunea, fapta bună şi postul nu numai că-l ridică la starea dinainte de păcat, ci mai sus, îi aduce sfinţenia, ca dar de la Dumnezeu. Maria Egipteanca, o femeie care în tinereţe se lupta cu păcatul desfrânării, a fost pricină de cădere pentru mulţi bărbaţi atunci când păcătuia cu ei, dar, acum ea este pricină de ridicare pentru mulţi oameni păcătoşi. Ea, care înainte era o prostituată a păcatului, a devenit mai târziu, o mireasă a Împărăţiei Cerurilor.
Femeia păcătoasă devine un dascăl pentru noi toţi!
Iată, aceasta este puterea pocăinţei pentru păcate în care lucrează, de fapt, harul milostivirii lui Dumnezeu, care se dăruieşte nouă pentru multa pocăinţă, pentru smerenia care vine din multele nevoinţe ale celor ce se pocăiesc. Femeia păcătoasă care se pocăieşte devine un mare dascăl pentru noi toţi, şi anume, prin pocăinţa ei sinceră, prin smerenia ei desăvârşită, întrucât ea nu ridică ochii la cer, nici nu-L priveşte pe Mântuitorul în faţă, fiindcă nu îndrăzneşte, ci doar plânge şi udă cu lacrimi picioarele Mântuitorului, în timp ce adaugă mirul de mare preţ, unind astfel pocăinţa şi recunoştinţa: pocăinţa pentru păcate şi recunoştinţa pentru iertare. Legătura dintre această Duminică a Sfintei Cuvioasei Maicii noastre Maria Egipteanca şi săptămânile următoare din Postul Mare, care ne îndreaptă spre suferinţele, spre pomenirea Răstignirii, Morţii şi Învierii Mântuitorului, ne cheamă la lucrarea duhovnicească de răstignire şi moarte a păcatelor şi patimilor din noi, pentru a dobândi învierea sufletului din păcat şi bucuria întâlnirii cu Hristos Cel Răstignit şi Înviat, Care Se dăruieşte nouă tainic, când postim, ne pocăim, ne rugăm, săvârşim fapte bune şi ne împărtăşim mai des cu Sfânta Euharistie, cu Trupul şi Sângele Domnului.
Să avem credinţa care mântuieşte!
Mântuitorul cunoştea nu doar faptele rele sau păcatele femeii, ci şi sincera ei dorinţă de schimbare a vieţii sale păcătoase, pocăinţa ei sinceră pentru a se elibera de un trecut apăsător, de o conştiinţă încărcată de mulţimea păcatelor. Cuvioasa Maria se aseamănă mai mult cu îngerii decât cu oamenii: când se roagă, plutește în văzduh, merge pe apă ca pe uscat, cunoaște gândurile altora și vede cele de departe și cele viitoare ca și cum ar fi de față. Prin două lucruri ne uimește Cuvioasa la începutul schimbării vieții ei: hotărârea neclintită de a începe o viață nouă și ruperea desăvârșită cu păcatul. Păcatul este robie, mântuirea – eliberare. Putem presupune că ea auzise de Iisus Cel milostiv Care vindecă oamenii, îi iartă şi îi recuperează, îi vindecă sufleteşte şi trupeşte, le redă demnitatea şi speranţa mântuirii. Numai aşa se explică faptul că Mântuitorul Iisus Hristos, la sfârşitul Evangheliei acesteia, îi spune femeii păcătoase: „Iertate îţi sunt păcatele tale!”, iar apoi adaugă: „Mergi în pace, credinţa ta te-a mântuit!” Hristos Domnul nu a spus: pocăinţa ta te-a mântuit, ci credinţa ta te-a mântuit. Aşadar, pocăinţa este foarte valoroasă şi necesară numai dacă izvorăşte din credinţă, şi anume din credinţa că Iisus este Fiul lui Dumnezeu Care poate ierta păcatele. Deci, prin pocăinţa ei sinceră şi smerită, femeia păcătoasă mărturisea implicit şi faptul că Iisus Domnul poate ierta păcatele şi că, de fapt, El nu este simplu om, ci este Dumnezeu-Omul, Care a venit să ierte păcatele oamenilor, să-i mântuiască, să le schimbe viaţa, din viaţă căzută în păcat într-o viaţă sfântă plină de virtuţi.
Prof. Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here