Potrivit unui proiect de Ordonanţă de Urgenţă referitor la cazierul fiscal publicat de Ministerul Finanţelor Publice, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) are în plan organizarea unui istoric al contribuabililor care nu mai sunt în evidenţa cazierului fiscal, urmând să păstreze datele pentru o perioadă de 10 ani. La ora actuală, nu este reglementată obligativitatea organizării unui istoric al contribuabililor care au avut înscrise fapte sau situaţii în cazierul fiscal şi care au fost scoşi din evidenţa cazierului fiscal, care să fie consultat de către organele fiscale ori de câte ori este cazul, pentru a putea stabili comportamentul fiscal al persoanelor care, de exemplu, îşi înfiinţează societăţi sau sunt numite reprezentanţi legali ai societăţilor.
Cazierul fiscal reprezintă un mijloc de evidenţă şi urmărire a respectării disciplinei fiscale, contabile şi financiare de către contribuabili, în care se ţine evidenţa persoanelor fizice, entităţilor fără personalitate juridică şi a persoanelor juridice care au săvârşit fapte sancţionate de legile fiscale, contabile, vamale şi de cele care privesc disciplina financiară. Prezentarea certificatului de cazier fiscal este obligatorie la înfiinţarea societăţilor, la autorizarea efectuării unei activităţi independente, la cesiunea ori înstrăinarea sub orice formă a părţilor sociale sau a acţiunilor, de către noii asociaţi, acţionari sau membri, dar şi la numirea de noi reprezentanţi legali sau la cooptarea de noi asociaţi, acţionari sau membri cu prilejul efectuării majorării de capital social de către noii reprezentanţi legali, asociaţi, acţionari sau membri.
I.M.