![ionut popescu facuta de mine](http://www.gorjeanul.ro/_vechi/images/stories/articole/2009_11_12/ionut popescu facuta de mine.jpg)
Pasiunea pentru folk a debutat din primii ani ai adolescenţei, iar idolii lui Ionuţ Popescu s-au menţinut de-a lungul anilor: Mircea Baniciu, grupul „Poesis”, Nicu Alifantis. „Îmi plac toţi aceşti artişti deoarece ei nu fac compromisuri în ceea ce priveşte muzica”, ne-a declarat profesorul. Tot timpul liber al acestuia este absorbit de munca de la Palatul Copiilor. „Clasa îmi este ca o a doua casă. Petrec foarte mult timp, studiez, îi îndrum pe copii, repar instrumente”.
Colecţionar de ceasuri
Singurele lucruri de care Ionuţ Popescu este cu adevărat pasionat sunt ceasurile de mână şi maşinile. El este colecţionar de ceasuri, iar toate cele pe care le deţine ş-i le-a achiziţionat singur, nepreferând o marcă anume. De asemenea, pasiunea pentru maşini datează din adolescenţă, când participa la toate concursurile de karting pentru juniori. „Am fost de două ori vicecampion la karting, dar, după ce am ajuns la majorat, am fost nevoit să renunţ deoarece, aici în Gorj, nu aveam posibilitatea să trec la un nivel superior”, a completat Ionuţ Popescu.
Cu doi părinţi care lucrau în învăţământ, acesta a ştiut ce alegeri să facă în viaţă şi în ce merită să te implici cel mai mult. „Contează ca jobul tău nu doar să-şi aducă bani, ci şi satisfacţii spirituale. Ştiu că dacă nu mă voi mai ocupa de muzică cu atâta plăcere şi nu-mi voi mai găsi locul, o să încerc să fac şi altceva”, a mai spus profesorul de folk.
Izabella Molnar