Ion Tudor: “Toată zona cu drum periculos de pe Transalpina va avea parapeţi”

289

Pe Transalpina se lucrează la foc continuu în această perioadă. Pentru ca turiştii să beneficieze de cele mai bune condiţii atunci când traversează Drumul Regelui, autorităţile dau asigurări că pe toată zona cu drum periculos vor fi construiţi parapeţi pentru a se evita evenimente tragice asemănătoare celui din Muntenegru, unde 18 români şi-au pierdut viaţa după ce au căzut în gol, cu autocarul în care se aflau. Directorul secţiei de Drumuri Naţionale Gorj, Ion Tudor, dă asigurări că, atunci când va fi gata, Transalpina nu va mai constitui un pericol pentru turişti.

Chiar dacă drumul nu a fost deschis circulaţiei, sute de turiştii se avântă zilnic pe Transalpina, cel mai înalt drum din România. Nu îi împiedică nimic să vadă frumuseţile oferite de serpentine, nici faptul că nu există parapeţi de protecţie pe anumite porţiuni de drum, nici faptul că drumul încă nu a fost deschis circulaţiei. Însă acest lucru se va schimba curând, asigură Ion Tudor, director secţia Drumuri Naţionale Gorj. “Avem cea mai frumoasă zonă din tară şi e păcat să nu o valorificăm la adevărata ei valoare. Acum pe Transalpina se lucrează, e şantier. Nu ştim când lucrările vor fi finalizate însă nu mai este mult de muncă. În primul rând trebuie puşi parapeţi de protecţie, diguri. Acolo unde drumul o cere, vor fi parapeţi grei. Va asigur că pe toată zonă cu drum pericolul de pe Transalpina vor fi montaţi parapeţi. Mai avem de făcut şi semnalizarea, mai este şi o porţiune de 30 de metri cu bandă pe un singur sens şi mai trebuie făcut un fir. Mai e de muncă, însă rezultatul va fi spectaculos”, a declarat Ion Tudor.

Cine traversează Transalpina, o face pe propria răspundere
Cea mai înaltă şosea din România este tranzitată de zeci de mii de turişti. Însă, cei care vor să îi vadă frumuseţile, o fac cu un risc, unul mare. Riscul vieţii. Nimeni nu le garantează siguranţă pe Transalpina, tocmai pentru că drumul nu a fost predat. Chiar dacă există indicatoare care spun că drumul este închis, nimeni nu îi opreşte pe turişti să se aventureze pe el. “Cine vrea să treacă pe Transalpina, să o facă cu mare grijă. Toţi turiştii traversează drumul pe propria răspundere. Zona, care este incredibil de frumoasă, îi face pe mulţi să se aventureze. Noi aşteptăm şi mai mulţi turişti, dar numai când drumul va fi deschis circulaţiei”, a mai adăugat Ion Tudor, director secţia Drumuri Naţionale Gorj. Când se va întâmpla însă acest lucru, nimeni nu ştie.
Ana Maria Catalinoiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here