L-am reîntâlnit după câţiva ani pe profesorul universitar, prodigiosul scriitor gorjean Ion Popescu Brădiceni, ca invitat la Castel şi în împrejurimi.
Am regăsit şi mai sporit acel farmec al comunicării cu un erudit, un înţelept cărturar şi un practician. Într-adevăr, cuvântul adevereşte, iar hărnicia spiritului are rădăcina Har.
O uimitoare, deloc şocantă pentru mine, capacitate de a absorbi, decantă instantaneu şi emite reflecţii cvasi-poezice, a tot ce mişcă în lumea ideilor, un praxis cuceritor al Stării Metanoice, În ceea ce el însuşi defineşte drept transmodernism. Are acest discurs ca o regresiune spontană în memorie are harul de a se face ascultat, uneori stingherit de aplauze.
De oriunde culege o ramură, o preface în coroniţă, prin fantezie, prin şarm retoric, prin afinitate cu pluralul. Alături de el, mi-am amintit cu un frison cald, de iluminaţii, de sacerdoţii barbarilor lui Umberto Eco. Duh polemic, colocvial, provocator, alternând cu reculuri în parabole, rostire lirică proprie, trimiteri, hermeneutism şi metafizică ritmată cumva de verticala brâncuşiană. Ion Popescu Bradiceni este într-un flux al revelaţiei ce se „aude pe sine” în chiar fluenţa discursului. Cunosc efortul sinergic de acest tip, dincolo de aparenţa facilităţii. Înţeleg din nou că totul este în măsura în care semnifică aceasta. Îi înţeleg spritul imperativ re-ordonator, în Idei. Universitarul îşi elogiază studenţii şi confraţii scribi, el este desituat în „durata cea fără timp” a Creaţiei şi împărtăşirii, comunicării-cuminecării, este concomitent în strătimp şi în acum. Vede hologramic, descrie vizionar, se joacă prin cuvânt cu foamea spaţiului iluzoriu captiv în clipa cunoaşterii.
Discursul lui fiind pedagogic, este şi unul al desfătării intelectuale, dar şi al isihasmului trans-focat în sus, în scopul învăţării, spre a ne reînvăţa pe noi înşine. Îmi dedică un poem în care îmi aminteşte ceea ce ştim demult : „Ne copilărim prin poezie, redevenim paradisiaci, nealungaţi. Starea ce o transmite sigur acest om este una empatic- manifestă, una care ne inspiră, înaintea căreia simţim spontan impulsul replicii. Un preaplin energetic cogitans,ni se îmbie generos, confirmând un vers al aphoric şi al meu : „avem mai mult nevoia de a iubi , decât cea de a fi iubiţi”. Vervă, pathos, tensiune a spiritului „quelque s’agit”, deghizat în ludic contrapunctic, totul suspendat în retorica dezinvoltă şi continuu revelatorie. Bradiceni este în interiorul textului (metatext comprimat), ca un copil chiuind în interiorul ninsorii.
Cartea cea mai recentă „Facerea şi corpul” este un prim tratat despre ceea ce profesorul defineşte ostensiotică şi ostensiologie. Celelalte cărţi lansate au fost: „Aporiile lui Axios” şi „Arca Metanoia” (poeme şi poeseuri) şi „Serile de la Brădiceni”, vol.1 şi 2, volume mixte.
Eugen Evu (Eseu preluat din revista AGERO, Stuttgart)
