Ion Călinoiu: „Avem cel mai modern muzeu din România”

515

inaugurare muzeuExpoziţia permanentă din cadrul secţiei de istorie a Muzeului Judeţean „Alexandru Ştefulescu” din Târgu – Jiu a fost inaugurată ieri dimineaţă, cu ocazia împlinirii a 115 ani de la fondarea Muzeului Gorjului.

Manifestarea s-a înscris, de asemenea, şi în cadrul programului „Gorjul istoric şi cultural” – 145 de ani de administraţie judeţeană.

Muzeul Judeţean „Alexandru Ştefulescu” din Târgu – Jiu s-a aflat, timp de 7 luni, în proces de reamenajare. Expoziţia permanentă a fost regândită, fiecare sală în parte a muzeului având ca temă o perioadă a istoriei. Astfel, de la peştera preistorică, la perioada dacică şi romanică, evul mediu, începutul secolului trecut, perioada interbelică şi perioada comunistă, toate au fost reconstruite ca într-un mic univers, fiecare încăpere în parte ducându-te în diferite etape ale evoluţiei umane.
inaugurare muzeu (2)Reabilitare în timp record
Lucrările de reamenajare a muzeului au fost realizate în regie proprie şi au costat 65 mii lei. „Peşteri, bordeie, băi romane, cuptoare de ars ceramică, cuptoare de bucătărie, ateliere tehnice, sala Magherilor, lagărul, perioada postbelică. Fondurile puse la dispoziţie au fost suficiente, este vorba despre 65 de mii de lei, o sumă rezonabilă deoarece muzeul a fost reamenajat în regie proprie, de către specialiştii muzeului nostru. Muzeul expune o parte din patrimoniu. Pe parcurs, în funcţie de donaţii şi achiziţii, vor fi expuse şi alte piese care au valoare estetică şi istorică”, a declarat directorul Muzeului, Dumitru Hortopan. La eveniment au participat personalităţi culturale, colaboratori şi angajaţi ai muzeului, reprezentanţi ai administraţiei locale şi judeţene precum şi simpli vizitatori.
„Cea mai mare realizare”
inaugurare muzeu (4)Muzeul Judeţean Gorj este considerat cel mai modern muzeu din ţară, fiind amenjat într-un timp record. Cele şapte luni au însemnat o muncă asiduă, ideile prinzând contur material o dată cu trecerea timpului. Obiectele din cadrul expoziţiei permanente fac parte din patrimoniul muzeului care, în această perioadă, a fost îmbogăţit printr-o serie de donaţii şi achiziţii. „În cadrul activităţilor desfăşurate în programul aniversării celor 145 de ani de existenţă a Consiliului Judeţean, astăzi (n.r. ieri) s-a marcat un obiectiv de reală importanţă pentru viaţa culturală a judeţului nostru – inaugurarea Muzeului Judeţean. Pot să spun că avem cel mai modern muzeu din România, la ora actuală. Trăiesc cu emoţie bucuriile aniversării a 145 de ani de existenţă a Consiliului Judeţean. Iniţiativele de a evoca trecutul sunt binevenite, pentru că ne obligă să programăm lucrurile pentru viitor. A fost cea mai mare realizare în această sărbătoare, pentru Consiliul Judeţean”, a spus preşedintele CJ Gorj, Ion Călinoiu.
Dorina Cioplea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here