Invitaţie la lectură – George Drăghescu: Oarecum psalmi sau 33 de transversalii ale comunicării cu Dumnezeu

106

img621George Drăghescu este o prezenţă constantă în peisajul editorial local şi naţional. După ce-a îngrijit „culegerea” de poezii scrise de actori şi actriţe, intitulată „Un actor – o poezie”, după propria-i plachetă de micropoeme şi haiku-uri „Poarta” din 2008, după „Tăcerea din cupă” din 2009, de la „Vinea” lui Nicolae Tzone, George Drăghescu a scos recent un nou volum de

versuri minimaliste, ministihuri kenotice, pe numele său „Oarecum psalmi”, la „Editura Fundaţiei Constantin Brâncuşi” condusă azi de prozatorul Aurel Antonie.

Noua apariţie se bucură de ilustraţiile unui artist plastic gorjean de excepţie Florin Isuf, de un portret liric semnat de Gheorghe Grigurcu şi de un altul critic aparţinând lui Şerban Foarţă, laureat şi el al Atelierului Naţional de Poezie „Serile la Brădiceni”.

În număr de 33, micropsalmii lui George Drăghescu trimit simbolic la vârsta răstignirii lui Iisus Hristos. Dar figura acestuia sacrificială tutelează, din transcendent, delicatele slove, fără a ni se înfăţişa ca personaj literar/dicţional.

Pe o linie de rezistenţă la livresc, psalmi scurtisimi şi tensionaţi ai lui George Drăghescu mizează pe transparenţă apolinică, pe naturaleţea discursului, pe simplitatea semantică. Îndepărtându-se de modelele tutelare în eon, autorul rezonează formal şi stilistic cu colegul său din Ardeal, de la Cluj, Victor Constantin Măruţoiu, cu ai săi „Psalmi pentru îngerul meu”, din 2006, însă pe jumătate gorjean după tatăl din Stăneşti. În acest surprinzător „Oarecum, psalmi”, care mă întoarce, prin intertext, şi la „Sinea mea, oarecum” a lui Constantin Brâncuşi, George Drăghescu, ca fiu al lui Dumnezeu, celebrează, sisific, mirabila încorporare a acestuia în făpturile umile, în universul copilăriei.

Ca idei poietice, se pot reţine vreo duzină, dominante: distihul redistribuit, paradigmatic, antiteza, oximoronul, dedublarea, recuperarea sacrului, invocaţia, interiorizarea, contrastul, metafora mimând ingenuitatea cea mai frustă, o mişcare, asiatică spre infinitul mic, evitarea abstracţiunilor filosofarde/dimpotrivă o reapropriere a poeziei de concreteţea lumii fenomenale şi esenţiale, indicii subtili ai unei metapoetici neostentative.

Încolo, ce să mai pot a scrie? Zgârcit, orfic, reducţionist, adept al rimei, al muzicii cathartice dar şi al meditaţiei himeneutice, George Drăghescu e de o consecvenţă dârză. Prin maniera-i ecriturală, el nu face altceva decât să evite retorica goală ori luxurianţa sintagmatică (a se citi fraza inutil împodobită), undeva foarte aproape de sublima exprimare, de absolutul rostirii de un patetism imploziv, de o sfială caracteristică doar creatorilor cu har, cu autentică reflexivitate dar şi cu forţa eroică de a fi identic cu sine însuşi, de a se manifesta într-un mod distinct şi unic.

Ion Popescu Brădiceni

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here