Invitaţie la Biblioteca Judeţeană „Christian Tell” Târgu-Jiu – Lansări de carte: „Fluturi pe frezii” de Ion Popescu Brădiceni şi “Omul de zăpadă” de Ionuţ Luis Popa, ora 17,00

364

Sub auspiciile Atelierului Naţional de Poezie „Serile la Brădiceni”, astăzi, în Sala Mihai Eminescu a Bibliotecii Judeţene Gorj „Christian Tell”, doritorii de poezie bună au şansa de a primi autografe pe volumele lor de poezie cele mai proaspete din partea lui Ion Popescu Brădiceni, Preşedintele Cenaclului „Columna” şi a emulului său Ionuţ Luis Popa.

Deloc modestul (vorba răposatului Goethe: „Modeşti să fie proştii, că au şi de ce!”) autor Ion Popescu Brădiceni nu scapă prilejul de a fi şi moderatorul acestei manifestări literare. Bun orator, poetul, eseistul, prozatorul, criticul literar şi de artă, dar şi universitarul Ion Popescu Brădiceni este şi un foarte bun orator. Ce se porneşte şi nu se mai opreşte, ajutat de imensa lui cultură.
De data aceasta, ca moderator, va vorbi mai puţin şi inteligent. Întrucât, aşa cum se scrie cu litere de-o şchioapă, şi pe afişul manifestării, cele două volume – în fapt, două florilegii de poeme scrise de spirite debordante – sunt prezentate de scriitorii adevăraţi: Ion Căpruciu ot Drăgoieşti-Brădiceni, de boierul şi tălmăcitorul în şi din limba germană Dumitru C. Dănău cu moşie la Câmpofenii de Arcani şi de târgujianul Alex Gregora, membru al Uniunii Scriitorilor din România.
Ce-ar mai fi de spus? Volumul de poeme antologie de autor „Fluturi pe frezii” a apărut la Fundaţia-Editura „Scrisul Românesc”, Craiova, 2013, iar „bijuteria” poetică „Omul de zăpadă” a lui Ionuţ Luis Popa, la editura MĂIASTRA, Târgu-Jiu, tot in 2013.
Sunt invitaţi la cele două lansări de carte toţi prietenii cărţii, scriitori, ziarişti şi oamenii de spirit gorjeni.
Ion Predoşanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here