Investiţii pe bandă rulantă, la Negomir

571

Primarul localităţii Negomir, Ion Gruescu, se mândreşte cu realizările sale şi spune că va continua cu ele pentru a sprijinii comunitatea. În anul care a trecut de la ultimele alegeri locale, edilul a reuşit să pietruiască câţiva kilometri de drum dar şi să reabiliteze o şcoală. Şi nu se opreşte aici. Urmează alte investiţii pentru comunitatea pe care o conduce, acum fiind în lucru realizarea 8 kilometrii de drum.

Chiar dacă a trecut un an de la ultimele alegeri, primarul Gruescu din Negomir a reuşi să facă destul de multe investiţii. „Am reuşit în acest ultim an să împrejmuim Şcoala Primară Orzu, care ne-a costat 40.000 lei. Tot în ceea ce priveşte învăţământul, am reuşit să reabilităm şi şcoala Primară din Raci, ne-a costat 50.000 de lei. Tot în acest an am reuşit şi să pietruim 3 kilometri de uliţe săteşti, care ne-a costat 150.000 lei”, a declarat edilul din Negomir. Primarul a mai declarat că tot ce a promis în campania din 2012 va încerca să şi realizeze. Şi despre toate proiectele a vorbit cu localnici şi au stabilit care sunt mai importante împreună.

Urmează modernizarea a 8 kilometri de drum
În acest moment, în localitatea Negomir se lucrează la foc continuu. Se modernizează 8 kilometri de drum, în câteva sate din comună. În anii în care a condus localitatea, Gruescu a realizat numeroase investiţii pentru comunitate. „Printre cele mai importante proiecte ale mele se numără modernizare a Drumului Judeţean 674 N Negomir – Borăscu, dar şi canalizarea pârâului Jilţ, pe toată lungimea. De asemenea, am reuşit să construim şi un sediu administrativ nou. Avem făcută şi o sală de sport, de tip 2, cu 150 de locuri”, a încheiat edilul. Acesta a mai spus că se gândeşte dacă va mai candida sau nu. Totul depinde de realizările pe care le va face, dar şi de starea de sănătate.
Ana Maria Catalinoiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here