Sfântul Iachint s-a născut într-o familie creștină în orașul Cesarea Capadociei, în provincia romană Cappadocia, în prezent în Turcia, a fost slujitor al meselor imperiale, in timpul domniei imparatului Traian (98-117), pe când avea vârsta de 20 de ani, iar, din cauza neparticipării sale la o jertfă adusă de împărat idolilor şi a aflării că este creştin, a fost bătut, biciuit şi aruncat în temniţă. Acolo, i s-au servit în mod deliberat numai alimente care fuseseră binecuvântate pentru sacrificiul zeilor, iar, consumarea acestora era interzisă, atât de iudaism, cât şi de creştinism! Dar, Iachint a făcut greva foamei, iar, temnicierii l-au văzut într-o noapte cum era mângâiat şi încoronat de îngeri. Iachint a murit de foame în anul 108 d.Hr., iar, ulterior, moaştele sfântului au fost transferate în Cezareea, fiind canonizat şi este sărbătorit anual pe 3 iulie! Se spune că împăratul a poruncit ca acel cinstit trup al mucenicului să-l scoată afară din cetate şi să-l arunce în loc pustiu spre mâncarea fiarelor, a câinilor şi a păsărilor, iar, pentru aceasta a poruncit păzitorilor să vegheze de departe, ca să nu-l fure creştinii. Astfel, zăcea trupul cel mult pătimitor, nevătămându-se de nimic, pentru că-l păzea îngerul lui Dumnezeu. Într-o noapte, îngerul, arătîndu-se unui preot cinstit, care era rudenia mucenicului, cu numele Timotei, i-a poruncit să ia trupul mucenicului, şi acela, luând nişte credincioşi din casa lui, s-a dus la locul acela pustiu în întunericul nopţii şi a luat acel sfânt trup, nefiind nimeni să-l oprească, l-a dus în casa sa, într-o cameră dinăuntru, învelindu-l cu pânză curată, ungându-l cu aromate, şi, aprinzând în toate zilele o făclie lângă racla lui! Preotul acela, mai trăind câţiva ani, când era aproape de sfârşitul său, a încredinţat moaştele unei văduve bătrâne şi cu viaţa sfântă. Aceea, 
luând cu bucurie acea vistierie fără de preţ, o păzea la sine cu cinste şi în toate zilele aprindea candela şi îl cădea cu tămîie, iar din sfintele lui moaşte ieşea o bună mireasmă, care umplea camera aceea. După ce a trecut multă vreme şi când văduva aceea era aproape de sfârşit, s-a întâmplat unui bărbat din cei vestiţi, că a orbit de ochi din durerea capului. El nu văzuse lumina de un an şi nu putea nici să afle vreun ajutor de la doctori. Arătându-i-se aceluia noaptea în vis, Sfântul Mucenic Iachint, i-a zis: ,,O, omule, voieşti să te tămăduieşti de durere şi de orbirea ochilor”? Iar acela a întrebat: ,,Cine eşti tu, cel ce-mi grăieşti aceasta”? Răspuns-a sfântul: ,,Eu sînt Iachint, robul lui Hristos, doctor a toate bolile”! Apoi, sculându-se, şi-a uns ochii săi iarăşi cu untdelemn din candelă şi a văzut şi mai luminos, căci nu numai ochii trupeşti i s-au deschis, dar şi cei sufleteşti. Deci, crezând în Hristos, s-a luminat cu Sfântul Botez. Bărbatul cel nou luminat a luat racla cu moaştele sfântului şi, pecetluind-o a trimis-o cu oameni credincioşi în Cezareea Capadociei. El le-a poruncit ca, atunci când se vor apropia de cetate, să lase liberi catârii care trăgeau căruţa cu moaştele sfântului, să meargă în voie şi unde se vor opri, acolo să pună moaştele sfântului, pentru că aşa i-a poruncit sfântul în vedenie. Deci, oamenii cei trimişi cu moaştele, fiind credincioşi, au ajuns în cetatea Capadociei şi când erau aproape de porţi, au lăsat catârii în voie şi astfel, nefiind duşi de nimeni, au mers la casa aceea unde s-a născut mucenicul, dar, părinţii lui se mutaseră din viaţa aceasta. Adunându-se toţi credincioşii câţi erau atunci în cetatea aceea şi umplându-se de multă bucurie pentru venirea mucenicului la dânşii, au pus cu cinste în casa aceea sfintele lui moaşte într-o raclă de marmură, slăvind pe Domnul nostru Iisus Hristos. Mucenicul lui Hristos, Iachint, s-a sfîrşit la Roma în trei zile ale lunii iulie, omorîndu-se cu foame şi cu sete, dar fiind hrănit cu credinţa, cu rugăciunea şi cu darul Sfântului Duh!
Preot Paroh Ilie AMZUCU, Parohia Urdarii de Jos, Gorj
