În zilele pregătitoare Sărbătorii Naşterea Domnului, consider că este bine să ne gândim la faptul că a fost Voința Atotputernicului Dumnezeu ca lucrurile să se petreacă astfel ca nașterea într-o iesle, «smerenie de margine, ca prin sărăcia Sa să ne îmbogățească pe noi» (Antim Ivireanu) să însemne o minune mare care se petrecuse într-adevăr, cu nouă luni în urmă, când noi am sărbătorit «Buna Vestire», pe 25 Martie, pentru că în vreme ce se afla singură, cel mai probabil în rugăciune, îngerul Gabriel i se arată, vestind-o că Dumnezeu a ales-o să fie Maica Dumnezeiescului Său Fiu: ,,Bucură-te, cea plină de har. Domnul este cu tine! Nu-ți fie teamă, căci ai aflat har la Dumnezeu! Iată că vei zămisli și vei naște fiu și vei chema numele lui IISUS! El va fi mare și se va chema Fiul Celui Preaînalt”, mai ales că deși foarte tânără, cu probabilitate în jurul a 14-16 ani, Fecioara Maria dovedește maturitate comportamentală și în vorbirea sa înţeleaptă. Ea se miră de ciudata apariție și de închinarea ce i se face. Chiar tradiția ne spune că, pe când se afla la Templu, fetiță în rugăciune, o voce misterioasă i-a șoptit: ,,Vei naște pe Fiul Meu”! Deci, să-L nască pe Mesia cel proorocit, era visarea cea mai înaltă a fiecărei fete din neamul lui Israel. De această dată, ea se miră și întreabă cum este cu putință așa ceva? Fiindcă ,,Eu nu știu de bărbat”! Iar, îngerul nu lasă întrebarea fără răspuns: ,,Duhul cel Sfânt se va pogorî asupra ta și puterea Celui Preaînalt te va umbri; de aceea, cel născut va fi Sfânt și Fiul lui Dumnezeu se va chema”! Deci, credința și dragostea de Dumnezeu o fac pe Fecioară să aibă deplină încredere în cele spuse de îngerul-sol: ,,Iată, roaba Domnului! Facă-mi-se mie după cuvântul tău!”(Luca 1, 30-36). Şi după ce ultimele cuvinte ale Fecioarei s-au stins, Duhul lui Dumnezeu s-a pogorât peste ea și Dumnezeiasca putere i-a umbrit trupul feciorelnic și într-o clipă, în ființa ei pământeană s-a întrupat Fiul Lui Dumnezeu, Cel Unul născut în veșnicie din Tatăl, fără de mamă, iar acum, înomenit, din mamă, fără de tată pământean. Iar, cum eternitatea intră în istorie, în temporalitate, s-a împlinit atunci promisiunea făcută de Dumnezeu! Deci, exprimarea angelică: ,,Puterea lui Dumnezeu te va umbri”, ne arată natura revărsării harului și puterii lui Dumnezeu. În Vechiul Testament aflăm că pe capacul Chivotului mărturiei erau doi heruvimi de aur, cu aripile întinse și îngenuncheați. Din această «umbră» a aripilor, Dumnezeu îi vorbea 
lui Moise. Din momentul suprafiresc al zămislirii, totul avea să decurgă în termenii vieților omenești obișnuite: sarcina de nouă luni, fiindcă Nașterea, după mulți teologi, era fără chinul matern, fiindcă Mesia întrupat nu s-a născut din păcatul și din voia strămoșească! Dar, să remarcăm faptul că minuni uimitoare s-au petrecut, totuși, la Nașterea Domnului, deoarece magii, «călăuziți de o stea minunată, înțelegâtoare», cum arată Sf. Ioan Hrisostomul, vin și vestesc iudeilor ierusalimiteni și lui Irod însuși, nașterea unui Mare Împărat, tulburându-i foarte, mai ales că minunile lui Dumnezeu nu rămân nicicând ascunse! Pentru că un înger se arată păstorilor și slavă îi învăluie, când le spune: ,,Nu vă temeți!”, căci frică îi cuprinsese. Aşadar, îngerul îndeamnă păstorii spre ieslea cu Pruncul, iar cerul se deschide și cor de îngeri slavoslovesc în înalturi: ,,Slavă întru Cei de Sus, lui Dumnezeu, pe pământ pace și între oameni bună voire!”, iar, cerul și pământul cântă și sărbătoresc acea clipă minunată! Pruncul este alăptat omenește, iar la avertismentul îngerului, Fecioara Maria și dreptul Iosif sunt nevoiți să fugă în Egipt, pentru ca după moartea lui Irod, ucigașul de prunci, să se întoarcă la Nazaret. Poate că Domnul a obosit ca şi noi toți în această lume de pulbere, a flămânzit, a însetat, s-a mâhnit, s-a întristat, a plâns, a mâncat, a băut, a postit, s-a rugat, a binecuvântat, a certat, s-a mâniat, a binecuvântat, a șovăit în fața morții, a strigat de durere, a disperat pe cruce, a murit, a fost plâns și a fost îngropat, deci, putem vorbi despre o viață între două peșteri, a Bethleemului și Peștera Mormântului. Dar, toate au fost reale și între «oicumenele» (locurile locuite ale lumii) omenescului cel mai firesc și cunoscut nouă! Iar, cununa acestei vieți terminată cu moartea a fost ca o Slăvita Înviere, prin salvarea neamului omenesc din tirania păcatului și a morții, culminate cu Înălțarea la cer și șederea de-a dreapta cerescului Părinte! În concluzie, copilăria, tinerețea, arătarea de către Ioan Botezătorul a Mielului dumnezeiesc «Care ridică păcatul lumii», cei trei ani de predicare, patimile, răstignirea și moartea, toate acestea ne dovedesc pregnant că Fiul lui Dumnezeu și-a asumat toate cele ale naturii omenești obișnuite, afară de păcat, fiind Dumnezeu adevărat și Om adevărat!
Preot Paroh, Dan DULĂMIŢĂ,Parohia Târgu-Cărbuneşti
